În onoarea „Generalului”: Juniorii Pîncotei – cei mai buni la Memorialul „Nicolae Ardelean”!

La sală nouă, campioană nouă la Memorialul „Nicolae Ardelean” la mini-fotbal. Curticiul i-a purtat noroc Pîncotei, care a aliniat cea mai bună formație de juniori născuți în anul 2000 și mai mici. Cu excepția unui rezultat de egalitate, obținut în grupa din care a făcut parte, Podgoria a avut victorii pe linie, iar la final au fost fericiții câștigători ai ediției cu numărul 8 organizată în memoria regretatului secretar al Asociației Județene de Fotbal.

Practic, formația ce i-a pus probleme și în Grupa B, respectiv UTA, a ajuns să-și dispute trofeul cu pîncotanii. De data aceasta, trupa lui Vivi Erdei a ținut de golul înscris de Raul Martin și au încins hora bucuriei pe parchetul sălii de sport din Curtici. Premiile au fost înmânate de viceprimarul orașului Curtici, Ioan Daniel Doba și de fiul cel mare al „Generalului”, Nicușor Ardelean. Au mai pus serios umărul la organizarea turneului, Andras Mako, vicepreședinte AJF, Vasile Rad, actualul secretar al AJF Arad și Sorin Grec, președintele Frontierei Curtici.

La fluierul arbitrilor Gabriel Hărduț, Cristian Coroban și Paul Iovescu și cu aportul medicului Adrian Sărac, tabloul competiției de azi a fost următorul:

Totuși, distincția de cel mai bun jucător al turneului a mers la unul dintre fotbaliștii care nu s-a putut bucura de un loc pe podium. Claudiu Boc a pierdut cu Săvârșinul finala mică a competiției în fața Unirii Sântana, echipă ce câștigase competiția în 2017. Portarul întrecerii l-a dat campioana, în persoana lui Marinel Creța, portar legitimat la…UTA.

Antrenorul Podgoriei a subliniat faptul că, poate, meciurile de azi au venit prea repede după vacanța de iarnă, dar bucuria e mare atâta timp cât trofeul a ajuns chiar în orășelul de baștină a lui Nicu Ardelean. „Din păcate se întâlnesc echipe ce nu se antrenează înainte de această competiție, este prea repede ca și timp și asta poate duce la acidentări. Noi nu am avut astfel de cazuri, dar la ceilalți au cam fost câteva.  Sperăm ca pe viitor să se țină cont de observația mea, să se organizeze mai târziu un pic, după ce reușim să facem câteva antrenamente după vacanță. Noi ne-am adunat miercurea aceasta, am făcut o primă mișcare, dar e foarte puțin înainte de o competiție totuși destul de tare. Condițiile au fost bune, sala încălzită, organizarea, de asemenea. Am jucat într-o grupă grea, chiar și Ineul care a terminat pe ultimul loc a fost o nucă tare. Chiar dacă ne-au lipsit patru jucători buni, am reușit să câștigăm, s-a jucat cu ambiție. La fel de adevărat este că noi am jucat cu copii și mai mari și mai mici, iar la UTA au fost mai mici un pic. Ne bucurăm de victorie, băieții sunt fericiți, ducem trofeul la Pîncota, unde a locuit Nicolae Ardelean, iar trofeul i-l dedicăm fiului, care ne-a și înmânat premiile, dar întregii  familii Ardelean”, a spus Viorel Erdei.

Acesta i-a avut la dispoziție pe: Marinel Creța – Răzvan Tălmaciu, Raul Martin, Dumitru Moldovan, Narcis Firicel, Nicholas Brad, Cosmin Paven, Fabian Bogdan, Alex Ispas, Cristian Suciu, Narcis Jurj.

  

 

 

0
0

Articolul În onoarea „Generalului”: Juniorii Pîncotei – cei mai buni la Memorialul „Nicolae Ardelean”! apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*