În Prahova, afacerile de succes au rezistat şi pe timp de pandemie

N. Dumitrescu

Ieri, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Prahova, a avut loc conferința de finalizare a proiectului ”SMART Start-up – Antreprenoriat inovativ și sustenabil în Sud Muntenia”, ce a fost pus în practică de Camera de Comerț și Industrie a României, în parteneriat cu OTP Consulting România SRL și Camera de Comerț și Industrie Prahova, prilej cu care s-a arătat că, în Prahova, afacerile de succes au rezistat și pe timp de pandemie. Evenimentul de la Ploiești a fost realizat cu prezența fizică a participanților, iar acest lucru trebuie consemnat întrucât este prima acțiune organizată de CCI Prahova la mai bine de un an de la confirmarea pandemiei, la care au fost invitați și reprezentanții presei, până acum manifestările având loc în mediul on-line. Proiectul menționat, ce a beneficiat și de fonduri europene, a avut drept scop formarea antreprenorială, în ideea inițierii în punerea pe picioare a unei afaceri. Inițial, în cadrul acestui proiect au aplicat 675 de persoane, după parcugerea mai multor etape, într-un final 115 dintre aceștia depunând și planuri de afaceri. Potrivit reperezentanților CCI Prahova, în urma unei selecții, doar 79 dintre planurile de afaceri înregistrate au primit și finanțare, venirea pandemiei mai reducând din numărul acestora, cu activitate propriu-zisă rămânând, într-un final, 61. ” În total, pentru planurile de afaceri care au rezistat, subvenția acordată a fost de 34.000 de euro. Sperăm ca aceste firme care s-au creat în baza acestui proiect să reziste și pe mai departe. Cert este că proiectul și-a depășit ținta propusă în ceea ce privește crearea de noi locuri de muncă. Ținta a fost de 144 de locuri de muncă, dar au fost create 164, în contextul în care banii au fost dați special pentru investiția în resursa umană, astfel încât participanții la acest proiect care au primit finanțare să poată să-și mențină și să-și dezvolte afacerea. Planurile au vizat afaceri în domeniul textil, HoReCa, înfrumusețare umană, producție de sucuri și conserve, servicii fotografice, de curățenie etc. Toate au rezistat, iar pentru acest lucru îi felicităm pe toți cei care, cu tenacitate, au pus în aplicare planuri de afaceri pe timp de pandemie”, au menționat reprezentanții CCI Prahova.
La evenimentul organizat ieri la sediul instituției camerale au fost prezenți și câțiva dintre antreprenorii ale căror afaceri pot fi considerate veritabile povești de succes, având în vedere faptul că perioada demarării afacerilor lor a coincis cu debutul pandemiei. Un exemplu este cel al firmei ”Două gărgărițe”- o afacere de familie ce constă în confecționarea de jucării, antreprenoarea venind la acest eveniment însoțită și de cei doi copii ai săi, fata fiind cea cu contribuția din punct de vedere artistic, iar fiul pe partea tehnică, împreună cu soțul. ” În 2019 am accesat acest proiect, iar când au intrat banii în cont a venit pandemia. Cum era să întrerup activitatea? Am regândit totul în on line, pentru că toată activitatea, din cauza pandemiei, a însemnat adaptabilitate. Trebuia să reușesc, având în vedere că am făcut acest pas. Am lucrat la o multinațională, cu salariu mare, dar nu aveam timp pentru familie. Prin urmare, cu această afacere, în care mi-am implicat și copiii, câștigul este enorm”, a menționat aceasta. O altă afacere care a fost prezentată a pornit de la o cerință personală, transformată ulterior în ”Salina Himalaya Ploiești”, un alt proiect considerat de succes fiind și cel intitulat ”Numai tu poți!”, ce constă în editare și scriere de cărți de dezvoltare personală pentru copii, venirea pandemiei determinând-o pe antreprenoare ca planurile activității să fie mutate în mediul on line, unele dintre cărți putând fi accesate și prin intermediul spațiului virtual. Un alt proiect, intitulat ”Fabrica de artă”, a fost prezentat drept prima galerie virtuală de artă din România, prin intermediul tehnologiei fiind promovată arta românească, în mod special arta contemporană, care se poate vedea și cumpăra de oriunde și oricând. Nu în ultimul rând, de succes este considerată și o afacere ce constă în servicii de curățenie, ce a rezistat și ea în pandemie, aparţinând unei familii din Sinaia. Potrivit celor doi soți, aceștia nu sunt antreprenori care stau toată ziua la birou și dau sarcini, ci lucrează cot la cot cu angajații, deviza afacerii fiind corectitudine şi de aici venind și rezultatele lucrului bine făcut.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*