În Prahova, pregătiri intense pentru alegerile de luna viitoare

• Primarii și secretarii localităţilor au fost instruiţi în sistem videoconferinţă • S-a stabilit numărul de membri din consiliile locale, s-a constituit Biroul Electoral Judeţean

Nicoleta Dumitrescu

Având în vedere calendarul stabilit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale, și în Prahova sunt pregătiri intense pentru scrutinul din 27 septembrie. Astfel, acum două zile, Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul logistic al Instituţiei Prefectului Judeţul Prahova, a desfășurat instruirea cu primarii și secretarii generali ai unităţilor administrativ teritoriale cu privire la sarcinile și obligaţiile ce le revin în vederea organizării și desfășurării în bune condiţii a alegerilor locale 2020. În comparaţie cu alţi ani electorali, când instruirea se făcea la Ploiești, în Sala Europa, de 500 de locuri, a Palatului Administrativ, de data aceasta, din cauza pandemiei, întâlnirea a fost organizată în sistem de videoconferinţă. Trebuie menţionat însă faptul că, prin tragere la sorţi, Tribunalul Prahova a stabilit atât componenţa Biroului Electoral Judeţean Prahova, cât și pe aceea a birourilor electorale de circumscripţie. Astfel, președinte al BEJ Prahova este judecător Cristina Ioana Dragomir-Galan, iar locţiitor- procuror Florian Hărăboiu, sediul fiind, ca și până acum, tot în Palatul Administrativ din Ploiești, intrarea B, camera 175, programul de lucru fiind fixat între orele 9.00 – 17.00. Tragerea la sorţi pentru desemnarea președinţilor și a locţiitorilor birourilor videoconferinta primari prefect + aepelectorale de circumscripţie din cele 104 localităţi prahovene a avut loc pe 6 august și a fost realizată conform calendarului menţionat, având în vedere faptul că, începând de ieri, 7 august, a început perioada de depunere a candidaturilor la alegerile locale. În conformitate cu prevederile legislative, propunerile de candidaţi pentru consilierii locali, consilierii judeţeni, pentru primari și pentru președinţii consiliilor judeţene se fac pe circumscripţii electorale și se depun la birourile electorale de circumscripţie. Ultima zi de depunere a candidaturilor este 18 august, în data de 24 august birourile electorale menţionate urmând să încheie un proces-verbal prin care se va constata rămânerea definitivă a candidaturilor.
Totodată, prin ordin al prefectului Prahova s-a stabilit și care este numărul de aleși, pentru mandatul 2020-2024, atât în cazul Consiliului Judeţean Prahova, cât și al celor 104 consilii locale. În cazul legislativului judeţean, ca și până acum, acesta va avea 36 de consilieri și se va completa cu președintele Consiliului Judeţean Prahova, ales în condiţiile legii, care va avea drept de vot și va conduce ședinţele. În continuare, Consiliul Local Ploiești va avea tot 27 de consilieri locali, iar legislativul local din Câmpina 19 consilieri. Câte 17 consilieri locali vor avea orașele Băicoi, Boldești-Scăeni, Breaza, Comarnic, Mizil, Sinaia, Urlaţi, Vălenii de Munte, câte 15 consilieri orașele Bușteni, Plopeni și Slănic, iar Azuga va avea în următorul mandat 13 aleși locali. În mediul rural, ca și în cel urban, de altfel, numărul de aleși a fost stabilit în funcţie de cel al locuitorilor, viitoarele legislative locale urmând să aibă câte 17, 15, 13, 11, respectiv câte nouă consilieri locali. Cel mai mare număr de consilieri locali – 17 – va fi la Bucov, Filipeștii de Pădure, Valea Călugărească și Măneciu, câte 15 la Albești-Paleologu, Ariceștii-Rahtivani, Bănești, Bărcănești, Berceni, Blejoi, Brazi, Brebu, Ciorani, Drajna, Filipeștii de Târg, Florești, Gorgota, Gura Vitioarei, Iordăcheanu, Izvoarele, Lipănești, Măgureni, Păulești, Poiana Câmpina, Puchenii Mari, Râfov, Scorţeni, Sângeru, Telega, Valea Doftanei, Vărbilău. Cei mai puţin membri ai consiliilor locale – 9 – se regăsesc în comunele care au număr mai redus de locuitori, respectiv Ariceștii Zeletin, Călugăreni, Cosminele, Jugureni, Lapoș, Salcia, Secăria, Talea și Tătaru.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*