În Prahova, s-a stabilit care vor fi centrele pentru vaccinarea împotriva COVID-19

N. Dumitrescu

Având în vedere că pe data de 27 decembrie a început la nivel naţional vaccinarea împotriva noului virus, și în Prahova s-a stabilit unde se va realiza imunizarea populaţiei în toate cele trei etape ale acestei campanii. Astfel, potrivit informațiilor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, pentru etapa I a vaccinării împotriva COVID-19 – în care va avea loc imunizarea personalului medico-sanitar – la nivelul județului au fost amenajate 14 centre de vaccinare. Cele mai multe centre – 4 – vor fi la cea mai mare unitate sanitară din județ, respectiv Spitalul Județean de Urgență Ploiești, câte un centru de vaccinare fiind amenajat la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, Spitalul de Pediatrie Ploiești, Spitalul Municipal „Schuller“ Ploiești, Spitalul CFR Ploiești, Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul de Psihiatrie Voila (Câmpina), Spitalul Orășenesc Băicoi, Spitalul Orășenesc Sinaia, Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte, Spitalul Orășenesc Urlați. Totodată, în vederea vaccinării populației, în Prahova au fost identificate și amenajate, respectiv sunt în curs de amenajare, 44 de centre, dintre care 12 sunt în municipiul Ploiești și două în municipiul Câmpina. Celelalte 30 de centre se regăsesc în următoarele unități administrativ-teritoriale: Băicoi, Boldești-Scăeni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Urlați, Vălenii de Munte, Ariceștii Rahtivani, Bărcănești, Berceni, Blejoi, Brazi, Brebu, Bucov, Ciorani, Chiojdeanca, Filipeștii de Pădure, Filipeștii de Târg, Florești, Izvoarele, Măneciu, Păulești, Puchenii Mari, Târgșoru Vechi, Valea Călugărească, Valea Doftanei, Vărbilău. S-a făcut precizarea că, în ceea ce privește centrele pentru vaccinarea populației, activitatea de amenajare este în plină dinamică, astfel că există posibilitatea ca până la realizarea efectivă a imunizării populației, situația menționată, ca număr de centre, să sufere modificări.
Potrivit Instituției Prefectului Prahova, în această săptămână, reprezentanți ai acestei instituții, precum și ai Direcției de Sănătate Publică Prahova efectuează verificări la o serie de centre de vaccinare din județ. Verificările au ca scop urmărirea modului în care toate regulile stabilite pentru această campanie sunt respectate, iar toți cei care vor opta să se imunizeze vor avea parte de toate condițiile pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19.
Pentru prima etapă, în Prahova au fost solicitate 975 de doze de vaccin împotriva noului virus, potrivit unor informații, primele vaccinări anti COVID-19, pentru cadrele medicale, urmând să fie realizate în ultima zi a anului 2020.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*