În Prahova, Sinaia se menține pe primul loc în privința vaccinării anti Covid -19

• Cel mai mic procent de imunizare a populaţiei se înregistrează la Sângeru
• De astăzi până duminică, echipele mobile de vaccinare merg în 15 sate

 

N. Dumitrescu

RoVaccinare – Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva Covid-19 – a dat publicității noi date ce vizează situația vaccinării în România, pe localități, informațiile fiind valabile pentru data de 5 iulie a.c. Mai exact, potrivit datelor oficiale, în Prahova, Sinaia se menține pe primul loc în privința imunizării împotriva noului virus, în contextul în care cea mai cunoscută stațiune de pe Valea Prahovei a ocupat aceeași poziție și la ultima centralizare pe aceeași temă, valabilă pentru data de 26 mai a.c. Astfel, 34,97% dintre locuitorii orașului Sinaia erau, la data de 5 iulie a.c., vaccinați împotriva Covid-19, pe locul doi fiind comuna Păulești, unde populația a fost deja imunizată în proporție de 34,67%. În municipiul reședință de județ – Ploiești – procentul locuitorilor vaccinați împotriva noului virus este de 30,30%, cu zece procente mai puțin decât la Câmpina, în mediul urban cu procente de peste 30% mai figurând doar orașele Breaza și Azuga. La sfârșitul săptămânii trecute, Instituția Prefectului Prahova a anunțat că, potrivit datelor comunicate de Direcția de Sănătate Publică Prahova, până pe data de 7 iulie a.c., peste 28% din populația județului Prahova a fost vaccinată. În mediul rural însă se înregistrează printre cele mai mici procente în ceea ce privește imunizarea populației, așa cum reiese și din datele centralizate la nivel național, cel mai concludent exemplu fiind Sângeru – 3,84% sau Șoimari – 4,86%. Tocmai de aceea, din data de 22 iunie a.c., la nivelul județului Prahova a demarat campania ”Orașul vaccinează satul”, acțiunile de imunizare a populației fiind desfășurate în baza unor planificări ce se anunță săptămânal. În context, de astăzi și până duminică, echipele mobile de vaccinare vor ajunge în 15 sate prahovene, primele pe listă fiind Adunați și Șotrile.
Reamintim că, în cadrul campaniei de vaccinare – începută în judeţul Prahova la sfârșitul lunii decembrie 2020 -au fost organizate, anul acesta, și o serie de acțiuni în vederea accelerării procesului de imunizare a populației, respectiv Maratonul vaccinării pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești – în luna mai, urmat de campania de vaccinare din mașină – organizată luna trecută în parcarea unui centru comercial la ieșirea din Ploiești, pe teritoriul comunei Blejoi, de 1 Iunie, de Ziua Copilului, fiind organizat și câte un Maraton al adolescenților, la Ploiești și Sinaia.

Potrivit datelor comunicate prin intermediul platformei RoVaccinare, în mediul urban, la data de 5 iulie a.c, situația vaccinării împotriva Covid-19 în Prahova era următoarea: Ploiești – 30,30% dintre locuitori (fiind vorba despre populația valabilă la data de 1 ianuarie 2020), Câmpina – 30,40%, Azuga – 30,14%, Băicoi – 24,50%, Boldești-Scăeni -21,19%, Breaza – 30,39%, Bușeteni – 28,82%, Comarnic – 19,33%, Mizil – 16,35%, Plopeni – 24,31%, Sinaia – 34,97%, Slănic – 20,09%, Urlați – 21,75%, Vălenii de Munte – 22,78%. În mediul rural, însă, gradul imunizării populației este destul de scăzut, cel mai mare procent fiind înregistrat la Păulești unde, la data de 5 iulie, apărea că 34,67% dintre locuitori erau imunizați. Cu populația vaccinată în proporție de peste 20 de procente se regăsesc puține localități, respectiv: Bănești – 25,89%, Blejoi – 25, 38%, Brebu – 22,24%, Cornu – 23,69%, Măneciu – 23,31%, Poiana Câmpina – 22,54%, Puchenii Mari – 23,78%, Telega – 21,18%. La polul opus este însă comuna Sângeru – 3,84% – unde se înregistrează cea mai mică rată de vaccinare din județ, urmată de Șoimari – unde doar 4,86% din populația comunei era vaccinată la data de 5 iulie a.c., Lapoș – 6,10%, Cărbunești – 6,82%, Jugureni – 7,26%, Sălciile – 7,72% și lista poate continua. Pentru ca această situație să nu rămână așa, din luna iunie a.c. a fost demarată campania ”Orașul vaccinează satul”, echipe mobile de vaccinare constituite din personal al centrelor fixe de vaccinare din județ deplasându-se în localități din mediul rural pentru a administra prahovenilor care doresc să se imunizeze ser anti Covid-19, fie prima doză, fie a doua. Vaccinul pus la dispoziție este cel administrat și în cadrul centrelor fixe din care sunt mobilizate echipele mobile, respectiv vaccin Pfizer/ Moderna/ Johnson & Johnson, acţiunile de imunizare a populaţiei având loc în baza unei planificări anunțate săptămânal. Astfel, în această săptămână, echipele mobile de vaccinare sunt programate pentru a ajunge în următoarele localități: 13 iulie – Adunați (Doza 2) – Operator economic Bianco Spino; Șotrile (Doza 1) – Școala Șotrile; 14 iulie – Cocorăștii Colț (Doza 2) – Cămin Cultural Cocorăștii Colț, Târgșoru Vechi (Doza 2) – Cămin Cultural Strejnic, Albești Paleologu (Monodoză) – Sala de sport a Școlii Sat Vadu- Părului; 15 iulie – Mănești (Doza 2) – Cămin cultural Mănești, Secăria (Doza 1) – Școala Gimnazială Secăria; 16 iulie – Chiojdeanca (Doza 2) – Cămin cultural Chiojdeanca, Ceptura (Doza 2) – Dispensar Ceptura, Valea Doftanei (Doza 1) – Cămin cultural Sat Trăisteni; 17 iulie – Ariceștii Rahtivani (Doza 2) – Fosta Școală Târgșoru Nou, Podenii Noi (Monodoza) – Cămin cultural Valea Dulce, Gorgota (Monodoză) – Sediul primăriei; 18 iulie -Telega (Doza 2) – Cămin cultural Telega, Tinosu (Doza 1) – Cămin cultural Tinosu, în toate localitățile menționate vaccinarea urmând să înceapă de la ora 10.00.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*