În Prahova, va ploua în continuare cu găleata!

• Noi avertizări meteo și hidrologice de Cod portocaliu

N. Dumitrescu

După ce în România s-a înregistrat cea mai rece primăvară din ultimii aproape 30 de ani, așa cum v-am informat într-o recentă ediție a ziarului nostru, nici debutul verii nu face excepție în ceea ce privește instabilitatea vremii. De la începutul lunii iunie, nu a fost zi în care nu a plouat cu găleata, în câteva dintre zile valorile precipitațiilor înregistrate de stațiile meteo românești situându-se printre cele mai mari din Europa. Şi, din păcate, nici pentru acest sfârșit de săptămână, peste care se suprapune minivacanţa de Rusalii, veștile în privința vremii nu sunt mai bune. Astfel, ieri, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, valabile până în această seară, inclusiv în Prahova, precum şi o informare de vreme rea, ce vizează întreaga ţară până mâine seară. Conform meteorologilor, până astăzi, la ora 23.00, și pe teritoriul județului Prahova va fi Cod portocaliu de ploi abundente, când se estimează că se vor acumula cantităţi de apă de 40 – 50 l/mp şi, izolat, 60 – 80 l/mp. Aversele vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri ploile fiind însoțite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului, iar atmosfera urâtă de afară se pare că se va menține și în continuare, cei de la ANM precizând că vremea va fi în general instabilă până la începutul săptămânii viitoare. În paralel cu atenționările specialiștilor în meteorologie, și cei de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor au emis, tot ieri, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii, valabile până luni la miezul nopţii în mai multe bazine hidrografice, printre care se regăsește și cel mai important râu din Prahova. Conform prognozei de specialitate, până pe data de 20 iunie, la ora 00:00, va fi Cod portocaliu de viituri, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare, pe mai multe râuri din bazinele hidrografice, printre care și Olt, Ialomiţa, Buzău, dar și Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*