Încă o minciună marca Boldea! Lucrările de reabilitare a centrului au fost din nou amânate

Administrația locală lugojeană a dat încă o dovadă că este incapabilă să se ocupe de dezvoltarea și punerea în practică a proiectelor importante și necesare pentru modernizarea orașului și a domeniului public.




Nu cu mult timp în urmă, la începutul acestei luni, primarul Francisc Boldea anunța în media locală că în data de 10 august vor începe lucrările de reabilitare a zonei centrale, tronsonul I, între Ceasul Electric și semafoarele de la Hotelul Dacia, lucru care, bineînțeles, nu s-a întâmplat.

”Firma se cheamă ELDICLAU SRL, este condusă de către Etlon Dincă. Are mare experiență în lucrări de acest gen, mulți angajați, e o firmă mare. În data de 10 august, vom începe lucrările pe Mocioni, între Ceasul Electric și strada Bucegi. Având în vedere modificările ce trebuie făcute, probabil că vom bloca partea centrală și va rămâne doar o cale mică de acces către magazine. Am discutat cu domnul Dincă și am găsit o soluție ca să lăsăm o cale de acces să-i ajutăm pe comercianții care au spații în zonă. Vom face în așa fel încât, până la sfârșitul anului, până în 1 decembrie să fie gata lucrările la acest tronson”, a declarat primarul Lugojului pentru Lugojeanul.ro.

Proiectul de reabilitare a zonei centrale pietonale, în partea din Lugojul German, este o promisiune veche a primarului actual. Investiția este prevăzută a fi realizată în mai mulți ani, fiind împărțit în trei tronsoane, costul total ridicându-se la peste patru milioane de euro.

După cum au “demarat” primele lucrări, e greu de crezut că execuția va putea fi dusă la bun sfârșit în termenul promis. Cârcotașii cred că nerespectarea termenului de începere a lucrărilor a fost un sabotaj al firmei oltenești, din Craiova.

La felul deplorabil în care arată municipiul, atât mai lipsește: să avem demolări, praf, buldozere și picamere în plină vară, în zona centrală.

Articolul Încă o minciună marca Boldea! Lucrările de reabilitare a centrului au fost din nou amânate apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*