Încă se mai poate

Nicoleta Dumitrescu

 

Un spectaculos apus de soare, joi seară, i-a determinat pe cei care se aflau pe jos către casă sau către alte destinaţii să se oprească un pic în loc și să-l admire. Cerul parcă luase foc însă nuanţele de roșu nu înspăimântau ci, în amestec cu galbenul, albul și portocaliul, lumina soarelui împletită cu înserarea căpătase culori care dădeau senzaţia că transmiteau și mai multă strălucire, deși astrul era în apus. Iar cei care încă mai cred că mai există speranţă au considerat acest tablou al naturii un semn. Semnul că încă se mai poate.

Ce să se mai poată? Se pot mângâia cu privirea sau degetele mâinilor, cărora pandemia le-a oprit bucuria atingerii, mugurii abia apăruţi pe crengile copacilor. Se poate simţi, tot prin atingerea degetelor, catifeaua petalelor ghioceilor, a zambilelor sau a primulelor. Iar dacă fiecare ar avea o clipă de răgaz, ar putea auzi cum respiră, prin toţi copacii și fiecare fir de iarbă abia apărut, prin fiecare boboc deja conturat pe ramurile pomilor sau ale arbuștilor ornamentali, prin pâlcurile de ghiocei, viorele și toporași, prin mâţișorii alunilor ori ai sălciilor pletoase, primăvara.
Deși, încă din prima zi a lui Mărţișor, babele s-au mai dezbrăcat de câteva cojoace, lăsând posibilitatea zilelor mai călduroase să se grăbească un pic, în alternanţă cu jumătăţi de zile unde soarele a fost cu dinţi ori s-a pitit după nori, conform calendarului a venit primăvara. Cea care, așa cum a fost rostuită, dă semnalul că o nouă viaţă este trecută și în rostuirea naturii. Iar semnalul este dat în copaci, care după ce s-au odihnit, prind în cercul trunchiului lor un nou an de viaţă, în firele de iarbă și de flori, răsărite printre frunzele căzute toamna trecută, în cântecul, auzit când încă nu s-a căpat de ziuă, al mierlei. E bucurie în toată această trezire a naturii, iar în această lună martie, când se consemnează și anul de când omenirea toată a fost nevoită să se confrunte cu existenţa pandemiei, parcă primăvara din acest an pare că a căpătat mai multă încredere în a-și arăta toată frumuseţea și bogăţiile ei. Și asta din cauza faptului că, așa cum se știe, anul trecut, și în România, din cauza instituirii celor două luni de stare de urgenţă, când era valabilă recomandarea de a sta în casă, primăvara s-a putut vedea doar de la fereastră.
Practic, de la jumătatea lunii martie și până în mai anul trecut, zarzării au înflorit fără ca niciun trecător să le mai simtă parfumul inconfundabil, zambilele și narcisele s-au veștejit fără să mai fie transformate în bucheţele vândute la colţul străzilor marilor orașe, tufele de merișor și forsythia au colorat spaţiile verzi, în roșu și galben, fără însă ca parcurile să-și poată primi vreun vizitator, în condiţiile în care, inclusiv astăzi, din cauza prelungirii stării de alertă, nici măcar locurile de joacă nu au fost redeschise pentru copii. Ba, așa cum se știe, anul trecut, inclusiv ramurile sălciilor au suspinat, pentru că, de Florii, lăcașurile de cult au avut porţile închise, restricţie menţinută inclusiv de Paște, Lumina Sfântă fiind împărţită în faţa blocurilor.
Acum, la un an de când se ieșea din casă doar în baza unei Declaraţii pe proprie răspundere, apariţia vaccinului împotriva coronavirusului și administrarea lui au făcut ca restricţiile să fie un pic îndulcite, atât zăpada, cât și primele flori ale primăverii putând fi atinse și admirate în aer liber, nu doar de la geamul ferestrei de acasă. Prin urmare, dacă am ieșit din iarnă, încă se mai poate! Iar dacă fiecare ar avea timp zilnic, măcar un pic, să vadă și să simtă primăvara prin verdele și florile ei, speranţa în mai bine sau că o să fie bine poate exista pentru fiecare!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*