Încep înscrierile în învăţământul primar

Cererile de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018 – 2019 se pot depune începând de ieri până pe 26 martie, o a doua etapă fiind programată în perioada 12 – 18 aprilie, informează Agerpres.
„În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2018, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2018, inclusiv, pot fi înscrişi dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Evaluarea dezvoltării psihosomatice se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistență Educaţională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 1 – 23 martie”, anunţa recent Ministerul Educaţiei.
Cea de-a doua etapă, 12 – 18 aprilie, este rezervată pentru copiii care nu au fost înscrişi în prima fază sau care nu au participat la aceasta, cererile urmând să fie completate din nou în funcţie de locurile disponibile.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*