Începe un nou an universitar pentru studenții lugojeni de la asistenţă medicală generală şi asistenţă de farmacie

Universitatea Europeană Drăgan şi-a redeschis porţile miercuri, 20 septembrie, de la ora 10, pentru marcarea unui nou an academic pentru studenţii înscrişi la cursurile de licenţă – asistenţă medicală generală şi asistenţă de farmacie. La eveniment au fost prezenţi alături de studenţi reprezentaţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara, dar şi reprezentanţi ai sistemului medical lugojean, care împreună cu municipalitatea lugojeană şi conducerea Universității Europene Drăgan  au luat cuvântul pentru o deschidere demnă de o instituţie de învăţământ europeană. Cuvântul inaugural al deschiderii noului an universitar a fost susţinut de rectorul universității timișene care, pe lângă mulțumirile aduse autorităților lugojene, s-a adresat studenților urându-le succes, asigurându-i în același timp de calitatea sistemului educativ. ”Pentru mine este o adevărată bucurie să văd că acest proiect al Lugojului universitar continuă cu succes. În urmă cu patru ani nu mă așteptam să aibă un asemenea succes. Un program de învățământ universitar rezistă atâta timp cât facem învățământ de calitate, iar pentru acest fapt doresc să mulțumesc domnului primar, domnului rector, am simțit întotdeauna susținerea dânșilor în privința a tot ceea ce înseamnă învățământul de calitate pe care îl vom desfășura în continuare la Lugoj. Dorim ca acest proiect să [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*