Începutul anului bisericesc

Spre deosebire de anul civil care începe pe 1 ianuarie, anul bisericesc începe pe 1 septembrie. Potrivit tradiţiei moştenite din Legea Veche, în aceasta zi s-a început creaţia lumii şi tot în aceasta zi şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică. La romano-catolici, anul bisericesc începe cu prima duminică din Advent, adică duminica aflată cel mai aproape 30 noiembrie, deci cu aproximativ patru săptămâni înainte de Crăciun. La rândul lor, evreii încep calendarul cu luna Tisri, respectiv cu septembrie. În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă şi aduceau Domnului ardere de tot. Mai existau şi alte motive pentru care evreii serbau în mod deosebit luna septembrie. În această lună, apele potopului au scăzut şi corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat; Moise a coborât de pe Sinai cu tablele Legii; s-a început construirea cortului Domnului. Anul bisericesc nu este identic cu anul liturgic.
Anul liturgic începe în ziua Sfintelor Paşti, în vreme ce anul bisericesc îşi are începutul pe data de 1 septembrie. Anul liturgic se împarte în trei mari perioade: a) Perioada Triodului (perioada prepascală); b) Perioada Penticostarului (perioada pascală); c) Perioada Octoihului (perioada postpascală).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*