Încet, dar sigur. “U” Cluj a luat un punct şi la Turnu Măgurele şi are şase meciuri la rând fără eşec: “Putem vorbi de altceva dacă vom câştiga următoarele două meciuri”

Universitatea Cluj a terminat la egalitate, 1-1, meciul cu Turris Turnu Măgurele, din etapa a 18-a a Ligii a II-a.

“Studenţii” puteau chiar să câştige la ocazia mare a lui Gavra, dar au ajuns la şapte remize în acest sezon, cele mai multe din campionat, la egalitate cu Ripensia Timişoara.

Clujenii au început slab la Turnu Măgurele, iar Dur-Bozoancă a luat gol încă din minutul 2 după un şut al lui Voicu.

Mai apoi, ardelenii au preluat controlul partidei, iar şansele periculoase au început să apară la poarta gazdelor. Pîrvulescu a lovit bara, iar Goga nu a ajuns la o centrare în faţa porţii. Până la urmă, golul a venit pentru “U”. Gavra a egalat cu o lovitură de cap în minutul 44, şi după intervenţia lui Dur-Bozoancă din prelungirile primei reprize, cele două echipe au intrat la egalitate la vestiare.

Acelaşi portar al Universităţii a avut intervenţia meciului în startul reprizei a doua, atunci când Turkovic l-a întins serios. Goga şi mai ales Gavra au irosit apoi două ocazii mari prin lovituri de cap. Nu s-a mai întâmplat nimic până la final, iar Universitatea a scos un nou punct important pe terenul unei formaţii greu de învins în acest campionat. “U” Cluj nu a mai pierdut de exact o lună în Liga a II-a şi a ajuns la 22 de puncte în clasament, pe poziţia a 11-a.

“Este o serie bună pentru noi, suntem pe un drum ascendent. Primim goluri mult prea uşor şi din acest motiv nu ne putem gândi la promovare. O echipă care vrea să promoveze are nevoie de siguranţă. Vom avea două meciuri acasă acum şi, dacă le vom câştiga, putem discuta despre altceva”, a spus antrenorul Adrian Falub, la Digisport, după acest joc.

Pentru clujeni urmează două meciuri pe teren propriu cu ASU Poli Timişoara şi CSM Reşiţa.

Turris Turnu Măgurele

Au mai intrat: Acolatse, Radu, Juncănaru. Antrenor: Marius Baciu

“U” Cluj

Au mai intrat: Miranda, Pop Al, Taub. Antrenor: Adrian Falub

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*