Inculpaţii din dosarul fraudării alegerilor de la Ciorani rămân în arest preventiv

V. Stoica

Magistrații de la Judecătoria Ploiești au admis, ieri, propunerea procurorilor de prelungire a arestării preventive a inculpaților din dosarul privind fraudarea alegerilor locale din comuna Ciorani.
Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti și a prelungit arestarea preventivă a inculpaților. Decizia de ieri nu este definitivă, putând fi contestată de către avocații inculpaților.
Pentru fiecare dintre inculpați, instanța a precizat și infracțiunile de care sunt acuzați, astfel:
– MARIN VOICU, pentru săvârșirea infracţiunii de instigare la falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 47 C.pen. raportat la art. 391 alin. (1) din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (20 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
-VLAD ALEXANDRINA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 alin. (1) din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (37 acte materiale) și art. 77 lit. a) C.pen.
– DUMITRU GEORGE –MARIUS, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– CATARGIU GEORGIANA-AMALIA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– RISTEA ROMEO, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prevăzute de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– RADU ȘTEFAN, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– DIMA LUMINIȚA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată, prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– MIRICĂ PETRA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– GRIGORESCU NICOLETA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– ENE MARIA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– PETRE ELENA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– VOINEA MARIETA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– TRANDAFIR NINA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată, prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– ENE MARIANA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– SPĂTĂRELU ADNANA-RAMONA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen.
– ENE CĂTĂLINA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (4 acte materiale) și art. 77 lit. a) din C.pen., pe o durată de 30 de zile fiecare, începând cu dată de 14.07.2021 şi până la dată de 12.08.2021, inclusiv.
Pe de altă parte, judecătorul de drepturi și libertăți a prelungit arestul la domicliu în privința inculpatei IANCU ALINA SANDA, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.07.2021 şi până la data de 12.08.2021, inclusiv. În acest caz, instanța a impus inculpatei IANCU ALINA SANDA obligaţia de a nu părăsi imobilul fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. De asemenea, pe timpul cât se află sub arest la domiciliu, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti ori de câte ori este chemată; b) să nu comunice cu coinculpaţîi, cu suspecţîi, respectiv cu martorii din prezența cauză. În baza art. 221 alin. (4) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii de pe prezența încheiere inculpatei, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi organelor de frontieră. Judecătorul de drepturi și libertăți a decis și să respingă cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpații Marin Voicu, Ristea Romeo, Radu Ștefan, Grigorescu Nicoleta, ca neîntemeiate. În temeiul art.242 alin.2 C.proc.pen., respinge că neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestului preventive formulate de inculpații Marin Voicu, Ene Mariana, Vlad Alexandrina, Dumitru George–Marius, Catargiu Georgiana–Amalia, Ristea Romeo, Radu Ştefan, Iancu Alina Sanda, Dima Luminiţa, Mirică Petra, Grigorescu Nicoleta, Ene Maria, Petre Elena, Trandafir Nina, Ene Cătălina, Voinea Marieta, Spătărelu Adnana–Ramona, Iancu Alina Sanda.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*