Ineul a pierdut orice șansă de calificare în finala juniorilor A1 după eșecul cu Aiudul

Ca și anul trecut, drumul lui CS Ineu se oprește în faza semifinală a juniorilor A1. În această seară, echipa lui Cristi Sculici a bifat al doilea insucces la rând la turneul de la Aiud, de data aceasta chiar în fața echipei gazdă.

După 0-0 la pauză, cu ocazii bune și de partea ineuanilor, prin Todoran, Jurj sau Belei, „albanezii” Scrobotă (52) și Bodoga (59 și 76) au decis câștigătoarea: 3-0. „După ce a fost curajos în prima parte, portarul nostru de 15 ani nu a prins cea mai bună repriză, însă, bineînțeles, nu e doar vina sa. În general, la acest turneu am întâlnit echipe mult mai mature și mai masive decât a noastră, cu jucători aflați la limita de vârstă (n.a. 2000), pe când majoritatea jucătorilor noștri sunt născuți în 2003. Încercăm să încheiem pozitiv turneul în fața Zărneștiului, deși adversarii vor fi mai motivați, având șanse la calificare, în timp ce noi avem ceva probleme de lot. Portarul Bîtea s-a accidentat, iar Ciurdaru și Kotroczo sunt suspendați”, a spus antrenorul Sculici.

Tulcan – Kotroczo (Petrehele), Karmanoczky (Narsesovici), Șerban, Țica (Dănilă) – Dodu (Tărșan) – Jurj, Belei, Ciurdaru (Sztulianek), Todoran – Adamcsik a fost echipa folosită de CS Ineu în această seară.

0
0

Articolul Ineul a pierdut orice șansă de calificare în finala juniorilor A1 după eșecul cu Aiudul apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*