Informare probe presiune la rețeaua de termoficare din Ploiești

Ploiești, 16.08.2021 – Veolia Energie Prahova continuă lucrările anunțate și prevăzute în programul anual de mentenanță, ce vizează pregătirea sezonului de încălzire 2021-2022.

Astfel, marți, 17 august 2021, se va derula o probă de presiune pe rețelele de termoficare ale municipiului Ploiești, măsură necesară în activitatea de mentenanță și asigurare a operării în condiții optime pentru perioada de iarnă 2021 – 2022.

Lucrările vor avea loc în intervalul 08.00 – 16.00 și ar putea afecta, pe zone, mai multe puncte termice, din cartierele: Nord, Vest, 9 Mai, Ienăchiță Văcărescu, Andrei Mureșanu, Centru, Mihai Bravu, Sud, Democrației, Malu Roșu și Calea București. În funcție de rezultatele probelor de presiune, echipele dedicate vor interveni imediat pentru a realiza eventualele reparații necesare, astfel încât confortul consumatorilor să nu fie impactat pe termen lung.

Pentru realizarea lucrărilor, ar putea fi necesară, pentru unele din zonele vizate, oprirea furnizării apei calde în intervalul orar 11.30 – 13.30. Ulterior, în funcție de rezultatele testului, unde se va impune, furnizarea ar putea fi întreruptă până la orele 16.00.

Proba de presiune este o etapă importantă din lista lucrărilor de vară, esențială pentru identificarea și repararea punctelor sensibile de pe rețelele de transport, astfel încât riscul unor eventualele întreruperi de alimentare cu energie termică, pe perioada iernii, să fie diminuat.
Ca și până acum, compania rămâne fidelă obiectivelor sale ce vizează asigurarea de servicii de calitate, la un grad ridicat de continuitate, în cadrul preocupărilor sale de aducere la standarde europene a orașului Ploiești.

Veolia Energie Prahova își asigură consumatorii că echipele vor lucra în mod dedicat la desfășurarea acestor lucrări, încercând reducerea la minimum a intervalului orar în care clienții ar putea fi afectați de întreruperi în furnizarea apei calde.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*