Informatica Timișoara, scorul etapei a II-a în Liga 1

CS Informatica Timișoara a confirmat calculele hârtiei de o manieră facilă și la un scor categoric, dispunând luni seară de oaspeții reșițeni la debutul acasă în noul campionat al Ligii 1 de futsal după un meci cădere de cortină a rundei secunde în care s-a pus doar problema diferenței de pe tabela de marcaj, în condițiile în care Muncitorul, antepenultima în urma sezonului regular trecut, începea actuala ediție printr-un 3-13 pe teren propriu.

Stefan Rakic, goluri pentru CS Informatica Timișoara / futsaltm.ro

Deși alb-albastru-negrii Timișoarei au avut o mai bună traiectorie în primul eșalon al fotbalului în sală intern decât partenerii de întrecere cărășeni încă din primul sezon de participare în elită al celor de pe Bega, 2015-2016, în care CS Informatica încheia sezonul regular pe locul 1 iar apoi devenea vicecampioană a țării, pe când Muncitorul abia a 10-a din 13 grupări, confruntările directe din acea campanie au fost mai disputate și echilibrate, cu un grad sporit de dificultate pentru Robert Lupu și colegii săi, alimentate și de conotația rivalității dintre cele mai vestice două grupări autohtone, bănățene.

Echilibru care s-a rupt în stagiunea trecută și care a dispărut pare-se cu desăvârșire în noul sezon, reperele unui duel regional direct rămânând strict doar pe hârtie: CS Informatica – Muncitorul Reșița 7-0 (4-0), prin care timișorenii au semnat scorul etapei a II-a în Liga 1.

Vizitatorii s-ar putea consola cel mult cu ideea că și campioana la zi Autobergamo Deva era condusă la pauză de timișoreni tot cu 4-0 în recenta partidă de la Lugoj a Supercupei României, trofeu adjudecat de Informatica în urmă cu două săptămâni, dar cu nimic mai mult, în condițiile în care Muncitorul este apăsată de primirea a nu mai puțin de 20 de goluri în primele două apariții în noul sezon.

Care urmează a fi întrerupt până după mijlocul acestei luni, la încheierea săptămânii viitoare, făcând loc în program ”dublei” României cu Georgia din barajul play-off de calificare la turneul final continental Euro 2018, dispute internaționale în care timișorenii își au reprezentanții săi, doi dintre aceștia prin recenta lor naturalizare, un pas în ton cu tendințele actuale dar lăsând loc măcar unor discuții principiale.

Până una alta, CS Informatica a adăugat succesului în deplasare repurtat cu 4-2 la Călărași unul mai lejer în fața uneia dintre Cenușăresele noii campanii, câteva dintre rezultatele campionatului abia început sugerând și o devalorizare a întrecerii oricum mai restrânse numeric, în condițiile în care în etapa I se consemnau diferențe de 11, zece sau 8 goluri iar duminică și luni alte scoruri categorice, gen 5-0 ori 7-0.

Timișorenii au rămas însă în plutonul pretendenților aspiranți la onoruri, primele dintre acestea în Cupa României și Supercupa, chiar și în ciuda dificultăților financiare din acest an, răsfrânte asupra componenței efectivului, dar nici măcar aceste probleme nu i-au împiedicat să se detașeze luni de la ora 18 în fața unei asistențe restrânse de oaspeții din Banatul montan.

Sârbul Rakic, unul dintre exponenții timișorenilor la apropiatul play-off continental inter-țări dar și titular în formula de start aliniată de Lupu, și cu portarul Roberto Voin, căpitanul Simic, Felipe și Savio, a deschis scorul pentru CS Informatica iar brazilianul Deco în două rânduri și Ilaș l-au majorat până la pauză.

Timișorenii și-au exersat la reluare schemele pentru reeditarea în deplasare a disputei la ”bronz” din sezonul trecut, la Odorheiu Secuiesc, fără a mai apăsa așadar la fel de vârtos pe pedala de accelerație, chiar și așa înscriind din nou prin Ivașcu, același Rakic dar și grație unui autogol reșițean: 7-0.

Rezultatele etapei a II-a, clasamentul la zi, în care timișorenii sunt pe podium între 4 formații cu punctaj maxim iar cărășenii ultimii, dintre patru echipe fără nici un punct, precum și programul viitor, pe coloana dreaptă.

La nivel continental inter-țări, România – Georgia se va juca pe 12 și 26 septembrie, împreună cu dublele Cehia – Serbia, Franța – Croația și Ungaria – Polonia, după care, la finele lunii, la Ljubljana, va avea loc tragerea la sorți a grupelor turneului final cu începere din 30 ianuarie 2018, capi de serie fiind ibericele Portugalia și Spania dar și Rusia respectiv gazdele slovene.

The post Informatica Timișoara, scorul etapei a II-a în Liga 1 appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*