Înfrângere cu vicecampioana, la Mondialele de Popice

Petre Apostol

Ieri, în al doilea meci din grupa A de la Campionatele Mondiale de Popice, la feminin, echipa României a evoluat în compania vicecampioanei de la ediţia precedentă, Croaţia. Întrecerea mondială pe echipe a ajuns la ediţia a VIII-a, care se desfăşoară la Rokycany, în Cehia.
În lotul naţional al României se regăsesc şi trei jucătoare de la vicecampioana ţării, Conpet Petrolul Ploieşti, anume Luminiţa Dogaru, Daniela Lăcătuşu şi Florentina Naghi. Cele trei sportive prahovene au fost, de altfel, liderele Naţionalei tricolore în primul meci disputat la Mondiale, sâmbătă, în victoria cu Slovacia, scor 6-2.
Adversarele de ieri ale formaţiei tricolore debutaseră, de asemenea, cu o victorie, învingând selecţionata Danemarcei cu scorul de 8-0, cedând un singur punct de set.
Selecţionata României nu a putut realiza surpriza, pierzând meciul cu Croaţia, cu scorul de 1-7 (3465-3628 la popice doborâte; 7,5-16,5 la puncte de set). Singurul punct de echipă din tabăra tricoloră a fost adus de cea mai experimentată jucătoare din lot, prahoveanca Luminiţa Dogaru (în foto), care a stabilit, de altfel, şi cel mai bun punctaj al formaţiei, cu 618 popice doborâte, reprezentând a doua performanţă a partidei.
Astfel, pentru calificarea în sferturile de finală, Naţionala României are nevoie de victorie în ultima partidă din grupă, cea cu Danemarca, programată mâine, de la ora 16:00.
În partida dintre România şi Croaţia, cele două formaţii au evoluat în următoarea formulă (în ordinea intrării în joc):
România: Andreea Băicoianu 501 popice doborâte (un punct de set), Daniela Lăcătuşu 605, Florentina Naghi 588 (un punct de set), Maria Ciobanu 570 (2 puncte de set), Luminiţa Dogaru 618 (2,5 puncte de set), Reka Fekete 583 (un punct de set).
Croaţia: Mima Bosak 583 popice doborâte (3 puncte de set), Klara Sedlar 636 (4 puncte de set), Ana Jambrovic 607 (3 puncte de set), Milana Pavlic/Ana Bacan-Schneider 576 (2 puncte de set), Natasa Ravnic 616 (1,5 puncte de set), Ines Maricic/Tihana Cavlovic 610 (3 puncte de set).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*