Înfrângere drastică în Capitală

Activ Prahova Ploiești – SCM Râmnicu Vâlcea 16-29 (7-16)

Petre Apostol

După surpriza de săptămâna trecută, în care a fost egala uneia dintre pretendentele la cupele europene, remizând cu Gloria Buzău, echipa de handbal feminin Activ Prahova Ploieşti a fost, ieri, readusă la realitate de către una dintre grupările care vizează titlul naţional – SCM Râmnicu Vâlcea. Meciul a contat pentru etapa a noua din Liga Florilor, desfăşurându-se în Sala Polivalentă din Bucureşti.
Echipa prahoveană nu a putut face faţă unei formaţii care evoluează în Liga Campionilor, elevele antrenorilor Florin Ciupitu şi Nicolae Nimu pierzând contactul cu SCM Rm. Vâlcea din primul sfert al meciului. De la scorul de 1-2, Activ nu a mai reuşit să marcheze aproape 10 minute, ratând şase aruncări, interval de timp în care a încasat opt goluri.
„Bufniţele” au mai găsit, apoi, drumul spre plasa porţii vâlcene, profitând şi de o eliminare temporară din tabăra adversă, reducând din diferenţă, scor 6-13 (min. 24). La pauză, însă, tabela indica, din nou, un avantaj de nouă goluri pentru echipa pregătită de antrenorul Florentin Pera: scor 7-16.
În partea secundă, SCM Râmnicu Vâlcea a majorat ecartul, impunându-se, în final, cu scorul de 29-16, o diferenţă normală, până la urmă, între o echipă care vizează titlul şi o formaţie care urmăreşte să se menţină în primul eşalon, cu un lot alcătuit în divizia secundă.

Cele două echipe au evoluat în efectivul următor:

Activ: Inculeț, Paraschiv, A. Popescu – Beșleagă 5 goluri, I. Leuștean 5, Crețu 2, Șerban 2, Bucă 1, Stoica 1, Lăscăteu, Florea, Panaite, Mureș, V. Leuștean, F. Popescu, A. State.

SCM: Hosu, Ciucă (1 gol) – Bucur 7 goluri, Nikolic 5, Elghaoui 5, Minevkaja 4, Stamin 3, Aardahl 2, Trifunovic 1, Batinovic 1, Liscevic, Lupei, Gonzalez, Dăscălete, Marin, Lopez.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*