Înfrângere scontată în „intermediară”

CS Agronomia București – CSU Ploiești 87-27 (52-13)

Bogdan Chitic

Baschetbaliștii Clubului Sportiv Universitar Ploiești au înregistrat, miercuri seară, a treia înfrângere a sezonului, în Liga 1. După eșecurile de pe teren propriu, cu „sateliții” celor mai titrate echipe din baschetul românesc, Dinamo și Steaua, jucătorii antrenați de Marian Hartman s-au deplasat, în cadrul primei etape intermediare din acest an, pe terenul celor de la CS Agronomia București. Meciul, programat inițial să se desfășoare la Ploiești, a fost mutat în Capitală din cauza negăsirii unei poziții propice în „Olimpia” și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 87-27.
Fără antrenorul principal, Marian Hartman, care nu a făcut deplasarea pentru acest joc, formația ploieșteană a fost pregătită și așezată în teren de Elena Stan, ce a avut la dispoziție un lot format din 11 jucători. Printre aceștia s-au numărat, la fel ca la partidele precedente, și o serie de baschetbaliști de la echipa „sub 16 ani” a clubului, angrenată în Campionatul Național, care au prins minute bune pe parchetul Sălii „Agronomia”. Jocul, unul la discreția formației bucureștene, a fost urmărit din tribune de aproximativ 150 de spectatori, o cifră rezonabilă pentru un meci de eșalon secund, disputat la mijlocul săptămânii.
În cadrul aceleiași etape cu numărul 4, în seria a III-a, echipa ploieștenilor Adrian Movileanu și Andrei Damian, CS Cuza Sport Brăila, a învins cu 78-76, în deplasare, pe Steaua 2 București, iar formația secundă a lui Dinamo a trecut cu un convingător 95-64 de SCM U 2 Craiova. Pentru CSU Ploiești urmează, duminică, partida de pe teren propriu cu Știința București, programată de la ora 17:00, în Sala Sporturilor „Olimpia”.
Lotul CSU Ploiești deplasat în Capitală: Ionuț Savu, Bogdan Alecu, Silviu Cernat, Șerban Crăciun, Daniel Ivan, Gabriel Petrescu, Dragoș Iliescu, Adrian Dan, Andrei Tudorache, Andrei Grigore, Cristian Constantin. Antrenor: Elena Stan.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*