INS: Industria şi consumul au contribuit cel mai mult la creşterea economiei României

În perioada ianuarie-septembrie 2017, Produsul Intern Brut (PIB) a fost de 596,782 miliarde de lei, în creştere cu 7% faţă de perioada similară din 2016, industria şi consumul contribuind cel mai mult la această creştere, arată datele comunicate ieri de Institutul Naţional de Statistică – INS.
La creşterea PIB, în perioada ianuarie-septembrie 2017 faţă de perioada ianuarie-septembrie 2016, au contribuit toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având următoarele:
– Industria (+1,8%), cu o pondere de 23,2% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 7,6%;
– Sectoarele de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante (+1,6%), cu o pondere de 18,2% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 8,7%;
– Agricultura, silvicultura şi pescuitul (+1,1%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (4,9%), dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (24,3%);
– Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,7%), cu o pondere de 7,1% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 9,8%.
Potrivit INS, din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat în principal:
– cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 9,7% contribuind cu +6,1% la creşterea PIB;
– formării brute de capital fix, cu o contribuţie de +0,8%, consecinţă a creşterii cu 3,8% în volum.
„O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-0,6%), consecinţă a creşterii cu 9,6% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii (10,8%)”, a mai comunicat INS.
Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul III 2017 a fost de 214,976 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,6% faţă de trimestrul II 2017 şi cu 8,6% faţă de trimestrul III 2016.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*