Întăriri pentru regula U23 la FCC Baschet UAV Arad: Teodora Manea e noua extremă a lui Araujo!

FCC Baschet UAV Arad bifează prima noutate la nivelul lotului de jucătoare pentru stagiunea 2021-2022 din baschetul feminin românesc. Teodora Manea e noua extremă a echipei antrenate de portughezul Jose Araujo.

Originară din Craiova, Manea poate evolua pe posturile 3 şi 4 şi vine la Arad după un sezon bun la Rapid Bucureşti. Măsoară 1.83 m, are 22 de ani, iar la ultima experienţă în maioul formaţiei din Capitală, a fost a doua marcatoare a giuleştencelor după experimentata Florina Diaconu. A intrat pe parchet în 24 de rânduri, acumulând o linie statistică formată din 13.4 puncte pe meci, 7.5 recuperări, 2.2 pase decisive , 2.7 intercepţii, cu procentaje de 40.4% la aruncările de la semi-distanţă, 20% din afara semicercului şi 65.4% la libere.

De menţionat că numele de Manea nu este străin pentru formaţia „galben-albastră.” Sora mai mare a noii extreme a Aradului a evoluat şi ea în oraşul de pe Mureş. Andra Manea a bifat trei sezoane în perioada 2013-2016.

Înainte să evolueze la Rapid, Teodora Manea a mai jucat pentru formaţiile CS Teleorman Alexandria şi SCM CSS Craiova.

0
0

Articolul Întăriri pentru regula U23 la FCC Baschet UAV Arad: Teodora Manea e noua extremă a lui Araujo! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*