Internațională din Republica Moldova la AC Piroș Security: Prisăcari s-a despărțit de Fortuna și în aceeași zi a semnat cu arădencele

La finalul acestei săptămâni, pleacă la drum și caravana primului eșalon fotbalistic la fotbal feminin. Inițial, întrecerea trebuia să înceapă pe 22 septembrie, dar după retragerea din competiție a echipelor din Târgoviște și Filiași s-a refăcut  țintarul pentru o primă ligă cu 12 combatante.

Sorții au vrut ca AC Piroș Security Arad să debuteze chiar pe terenul campioanei României, într-un meci de risc maxim, cu toate că, față de stagiunea precedentă, echipa de pe Mureș arată mult mai bine. Sub comanda lui Florin Bugar au sosit jucătoare importante precum Andreea Tomescu, Lavinia Bot, Magda Drăgan sau „stranierele” Maha Shehata sau Nazlican Parlak. Cele două sunt încă în Turcia și așteaptă viza pentru România, iar conducerea clubului e convinsă că ambele vor fi apte pentru meciul de duminică, de la Cluj.

Din păcate, cel de-al treilea transfer de peste hotare, cipriota Maria Savva va absenta o perioada lungă de pe gazon. Ea își începuse antrenamentele cu noile sale colege, dar s-a accindentat grav la un joc în familie și se va opera de ligamente încrucișate acasă, în Cipru.

Dar, tot transfer internațional poate fi considerat cel operat astăzi de „oficialii” arădeni. Aflând că vecinele de la Becicherecu Mic au renunțat la serviciile Dumiitriței Prisăcari, AC Piroș Security a intrat rapid pe fir și a obținut semnătura puternicului fundaș de 26 de ani. „Liviu Ilea și Dumitru Mitu s-au mișcat rapid, au ajuns în această dimineață la Timișoara, iar la orele amiezii, Dumitrița era deja jucătoarea noastră. Vorbim despre o componentă de bază a naționalei din Republica Moldova, un fundaș puternic, cu excelent simț al anticipației, foarte reactivă și agresivă, în sensul bun al cuvântului, care ne va ajuta sută la sută. Aș vrea să-i mulțumesc domnului Marius Augustin, de la Mara Sports Stars, pentru aportul decisiv avut la acest transfer”, ne-a declarat Pavel Piroș, președintele grupării arădene de fotbal feminin.

După deplasare de la Cluj, AC Piroș Security va debuta acasă în acest sezon  contra nou promovatei Carmen București. „Ar fi fost frumos să jucăm pe arena <<Francisc Neuman>>, însă la ce preț am auzit că se va percepe pentru închiriere nu cred că e cazul să mai discutăm. Se aude că tariful este între 7 și 9 mii de euro, o sumă ce nu o putem plăti, cu atât mai mult cu cât autoritățile locale sau județene nu ne ajută cu nimic. Și, până la urmă, suntem o echipă de Liga 1 care reprezintă Aradul”, a mai explicat omul de afaceri arădean.

0
0

Articolul Internațională din Republica Moldova la AC Piroș Security: Prisăcari s-a despărțit de Fortuna și în aceeași zi a semnat cu arădencele apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*