INTERVIU | Robert Lupu: „E foarte important să avem continuitate, atât noi, cât și fenomenul futsal în sine”

Naționala de futsal a României se află de aproximativ o săptămână într-un cantonament la București. Din pricina pandemiei, aceasta este abia a doua acțiune din acest an a primei noastre reprezentative, care în ianuarie 2021 va debuta în preliminariile pentru EURO 2022. A 12-a ediție a turneului final al Campionatului European e programată să aibă loc în perioada 19 ianuarie – 6 februarie 2022 în Olanda. Cele 16 formații care se vor întrece la EURO 2022 vor avea la dispozișie două locații: Amsterdam și Groningen.

România face parte din Grupa a 4-a, alături de puternica reprezentativă a Serbiei, cea a Bosniei și Herțegovinei și de învingătoarea disputei Anglia – Macedonia de Nord.

Selecționerul Robert Lupu are la dispoziție în această perioadă 14 jucători, dintre care trei portari. Unii dintre internaționalii convocați inițial nu au putut onora invitațiile pentru acest cantonament, Robert Lupu orientându-se în aceste condiții asupra unor jucători tineri, aflați de mai multă vreme în vederile echipei naționale.

„Am pus foarte multe lucruri la punct”

– Domnule Robert Lupu, cum a fost această primă săptămână de pregătire?

– Una foarte bună. În primul rând pentru că ne-am reunit, iar acest amănunt este cel mai important, chiar dacă nu au putut veni toți cei convocați inițial din pricina situațiilor incerte cu care se confruntă în țările unde joacă sau cu situațiile de carantină de la cluburile lor. Această întâlnire era mai mult decât necesară. E a doua în acest an și prima după o pauză de zece luni. Preliminariile pentru EURO 2022 bat la ușă, iar pandemia ne-a întârziat foarte mult pregătirile.

– Până la startul preliminariilor mai aveți programat un cantonament?

– Da, în Maroc, dar și acest turneu depinde de situația la nivel mondial în ceea ce privește pandemia de coronavirus. Din acest motiv, meciurile cu Franța, care erau programate în acest week-end la Chiajna, au fost anulate. Repet, e foarte bine că ne-am întâlnit, pentru că, iată, a trecut deja o săptămână și am pus foarte multe lucruri la punct.

„E nevoie de tineri, chiar dacă uneori nu ne facem timp pentru ei”

– Care aspect a fost mai dificil de pus la punct? Cel tactic sau cel fizic?

– Partea fizică, fără îndoială! Venim cu toții după probabil cea mai grea perioadă din viața noastră. Cu toții am pierdut foarte mult la capitolul fizic. Mă bucur că îl putem avea alături de noi în acest cantonament pe preparatorul nostru fizic, brazilianul Harrison Fabricio Muzzy Rodrigues, pe care băieții îl cunosc, l-au adoptat și pe care îl respectă enorm pentru profesionalismul de care dă dovadă în tot ceea ce acesta face. În privința planului tactic, al filozofiei mele, băieții sunt deja obișnuiți și au reacționat prompt. Pregătirea fizică e la fel de importantă, poate chiar mai importantă. Dacă nu ești pregătit fizic, în câteva minute pe teren ai rămas fără energie, creierul nu se mai oxigenează, nu mai poți reacționa.

– În lipsa stranierilor, cum ați alcătuit lotul pentru acest cantonament?

– Am profitat de această ocazie și am chemat la lot câțiva jucători pentru a-i vedea mai bine, prezențe mai puțin obișnuite la lotul național. Doi sunt de la FK Odorheiu Secuiesc, proaspăt câștigătoare a Cupei României. Mai sunt alți doi tineri. E nevoie de tineri, chiar dacă uneori, din cauza presiunii rezultatelor, nu ne facem timp pentru ei.

„Florin Matei are foarte multe de oferit”

– Ați apelat și la veteranul Florin Matei!

– Pe Florin Matei, unul dintre cei mai buni jucători din istoria futsalului românesc, l-am convocat în primul rând pentru ceea ce a făcut el pentru echipa națională și pentru ceea ce are de transmis celor tineri, celor mai puțin experimentați. Florin Matei nu poate fi decât un câștig pentru echipa națională. E un exemplu prin însăși implicarea sa la antrenamente, prin tot ceea ce face, prin energia pozitivă pe care o degajă. Florin are foarte multe de oferit, iar uneori, în timpul ședințelor de pregătire, face pentru coechipieri mai mult decât un antrenor. Va juca atunci când va fi nevoie de el și sunt convins că atunci când voi apela la el nu va dezamăgi. Există decizii în timpul meciurilor pe care doar marii jucători le pot lua. Acesta a fost motivul pentru care de ceva vreme am apelat și la portarul Vlad Iancu, absent motivat însă de la această acțiune. Aș vrea să le mulțumesc și celor care au înțeles și mă sprijină în toate propunerile mele.

– Cum decurg antrenamentele?

– Antrenamentele, două în fiecare zi, pe care le avem programate la Sala Sporturilor „Concordia” din Chiajna, decurg foarte bine. Pe lângă antrenamentele fizice  și tactice, avem ședințe video, colective și individuale. La doup zile ne vizionăm adversarii, în special Serbia. Îi cunosc pe cei mai mulți dintre internaționalii sârbi. Unii au evoluat ani buni la noi în țară. Am rămas prieteni. Ne și tachinăm cu privire la meciul din ianuarie!

– Cum este atmosfera în sânul lotului?

– Foarte bună! Și asta deși lipsesc câțiva dintre jucătorii importanți, care aduc de fiecare dată la lot starea aceea de bine în mijlocul căreia își desfășoară activitatea la echipele lor de club. Repet, important este că ne-am întâlnit, că ne putem pregăti împreună după atâta vreme. E foarte important să avem continuitate, atât noi, cât și fenomenul futsal în sine. Nu mai avem nevoie de întreruperi, chiar dacă nu depinde de noi. Am văzut cu toții cât pierdem atunci când activitatea ne este întreruptă.

Iată lotul naționalei de futsal a României aflat în cantonament în aceste zile:

Petrișor Toniță (Imperial WET Miercurea Ciuc), Marc Norbert Solosi (Mantova / Italia), Roberto Voin (Autobergamo Deva); Cristian Matei (Imperial WET Miercurea Ciuc) László Szőcs, István Hadnagy, Mimi Stoica (toți trei de la Autobergamo Deva), Octavian Cireș, Andrei Crăciun (ambii CS United Galați), Valentin Ilaș, Florin Matei (ambii CFR Timișoara), Kedei Barna, Bálint Andor (ambii FK Odorheiu Secuiesc), Adrian Oanea (Elledi Fossano Futsal / Italia)

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*