Interviu special cu Mihaela Ciolacu, luptătoarea din naționala de fotbal a României!

Deși are doar 22 de ani, împliniți pe 12 august, Mihaela Ciolacu este una dintre veteranele Ligii 1 feminin! Componentă a multiplei campioane „U” Olimpia Cluj și a primei reprezentative de fotbal a României, Mihaela Ciolacu a debutat cu dreptul în noul sezon al Ligii 1, sezonul cu numărul 9 din cariera sa!

Etapa trecută, Mihaela a reușit o triplă în victoria echipei „U” Olimpia, 8-1, pe teren propriu, cu Universitatea Alexandria. Cu o reușită bifată în runda a doua, Mihaela a ajuns la patru goluri înscrise în actualul sezon.

Născută la Brașov, Mihaela Ciolacu a sosit la Cluj la vârsta de 11 ani, hotărâtă să își îndeplinească visul, acela de a juca fotbal la cea mai bună echipă din România. Determinarea sa, devenită deja proverbială, ambiția ieșită din comun au fost motoarele sale într-o carieră ce a culminat cu debutul la echipa națională a României și cu meciurile din cea mai tare competiție intercluburi din lume, UEFA Women’s Champions League.

– De câți ani ești la Cluj?
– Aveam 11 ani atunci când am ajuns la Cluj. Să nu vă închipuiți că am plâns după mama, după tata, după frați! Nu, nu am plâns. Încă din primele zile, când m-am văzut liberă, când am văzut că toată ziua jucăm fotbal, m-am simțit în lumea mea. Au trecut atâția ani și totuși parcă totul s-a întâmplat ieri. Îmi reamintesc primul antrenament, îmi vin în minte figurile colegelor de echipă. De fapt, primul antrenament a fost un meci!

„E foarte bine că Olimpia Cluj nu mai e singură”

– Te-ai antrenat de la început cu prima echipă?
– În ciuda vârstei, am fost adoptată de prima echipă. Făceam antrenamente cu fetele, mergeam în cantonamente alături de ele. Am debutat însă abia la 14 ani, conform regulamentelor. Atunci când am ajuns la Olimpia, tocmai se efectua un schimb de generații. Plecaseră Florentina Olar, Mia Ganea, dar și alte fete. Apărea însă o alta, cu Ștefania Vătafu, Andreea Voicu, Mara Bâtea, Ioana Bortan, Andreea Corduneanu, Maria Ficzay.

– Sezonul 2020-2021 a demarat. Olimpia are punctaj maxim, dar nu e singura.
– E foarte bine că Olimpia Cluj nu mai e singură, e foarte bine că există și alte echipe care s-au întărit și care se anunță ca protagoniste în lupta pentru titlu. E foarte important că în sânul acestor echipe cresc fete talentate, dornice să joace fotbal și care să ducă mai departe această moștenire, care e fotbalul feminin din România.

„În prezent condițiile sunt mult mai bune”

– Ai marcat patru goluri în primele trei runde.
– Nu e rău, deși nu mă preocupă foarte mult acest aspect. Să știți că sunt mult mai bucuroasă atunci când ofer o pasă de gol decât atunci când marchez! Sună puțin ciudat, dar acesta e adevărul.

– Pe ce posturi nu ai evoluat?
– Pe cel de portar! În rest am acoperit toate posturile din teren. Am jucat acolo unde a fost nevoie de mine.

– Vorbeai de junioare, de schimbul de mâine. Vin fete din urmă?
– Vin, dar vin greu și sunt puține. Cauzele sunt multiple. Vă mărturisesc faptul că cele mai multe sunt mai talentate decât am fost noi la vârsta lor, dar parcă nu descoperi la ele dorința care ne-a călăuzit pe noi. Nu mai vorbim de condițiile pentru a practica fotbalul, astăzi condițiile fiind mult mai bune decât pe vremea noastră. Și, totuși, sunt optimistă atâta vreme cât oamenii vor înțelege că lucrurile evoluează, că fotbalul se dezvoltă, că trebuie să ținem pasul cu țările unde fenomenul fotbalistic face parte din cotidian și are parte de respectul cuvenit.

„De la mentalitate pornesc multe”

– Ce diferențiază fotbalul nostru de cel din Vest?
– În primul rând mentalitatea. De la mentalitate pornesc multe. Apoi condițiile. La noi, la „U” Olimpia, sunt condiții foarte bune, dar la alte cluburi nu sunt. E greu de susținut o echipă în ziua de azi, financiar mă refer. E important, de asemenea, ca fetele să aibă o idee clară despre ce înseamnă fotbalul pentru ele.

– Echipa națională?
– Am învins Croația cu 4-1, un rezultat care ne dă speranțe pentru viitor. În actuala campanie e însă aproape imposibil să mai facem ceva. Diferența dintre primele două clasate, Elveția și Belgia, și noi este mare. Mai avem trei meciuri în acest an și sper să le trecem pe toate cu bine.

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

„Îmi place campionatul Spaniei”

– Cum stai cu școala?
– Am început cursurile la Kinetoterapie de la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Am întrerupt însă. E greu să lupți pe ambele fronturi la același nivel. Am întrerupt cursurile pentru că nu vreau doar să trec prin școală, că vreau să fac ceva serios. Atunci când un sportiv cu probleme vine la mine, vreau să plece sănătos, vindecat! Mă gândesc să reiau însă cursurile.

– În ce campionat din străinătate crezi că te-ai decurca cel mai bine?
– Îmi place campionatul Spaniei, în primul rând pentru că se pune accent pe tehnică, pe posesie, pe jocul cu mingea. În alte campionate prioritar e aspectul fizic. Vorbeam zilele trecute cu Ioana Bortan, fosta noastră colegă, legitimată acum la Kuopion Palloseura, în Finlanda, și care, glumind, îmi spunea că se duce la antrenamente, dar nu e sigură că se mai întoarce acasă! Îmi place și campionatul Franței.

„Atunci m-am simțit cu adevărat jucătoare de fotbal”

– Ce echipă de club te-a impresionat în ultima vreme?
– FC Barcelona. E o echipă cu o dezvoltare extraordinară în ultimii ani, cu o explozie realmente nemaipomenită. Anul trecut, în 2019, Barcelona a ajuns în finala UEFA Women’s Champions League și nu a ajuns întâmplător. S-a muncit foarte mult acolo, cu un plan bine stabilit, în liniște și cu răbdare.

– Dintre echipele naționale care îți plac?
– Franța, Spania, Danemarca.

– Ai jucat împotriva naționalei SUA în urmă cu aproape patru ani. Cum a fost?
– Cred că acel turneu în Statele Unite ale Americii va rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri din cariera mea. Am fost șocată de condițiile în care s-au jucat acele partide, cu peste 20.000 de oameni în tribune la fiecare partidă, cu o atmosferă imposibil de redat în cuvinte, pe teren alături de cele mai bune jucătoare din lume. A fost o ocazie unică. Atunci m-am simțit cu adevărat jucătoare de fotbal.

„Suportul familiei a contat cel mai mult”

– Cât de mult a contat ajutorul familiei în cariera ta?
– A fost decisiv. Să nu uităm că am plecat de acasă la 11 ani. Mie nu mi-a fost greu, am spus asta, dar alor mei le-a fost! M-au susținut însă în permanență, m-au încurajat. Și i-am răsplătit fiind acum mândri de mine.

– Ai făcut dintotdeauna fotbal?
– Nu. Am început cu luptele greco-romane! Nu a fost o mare pasiune, mă țineam după fratele meu, mai mare cu trei ani. Există și un filmuleț din perioada în care practicam luptele. Să știți că am fost considerată la vremea respectivă o mare speranță! Apoi am cochetat cu atletismul, urmându-l pe fratele meu. Cu fotbalul drumurile noastre s-au despărțit, fiecare a ales alt club! Mai am o soră, mai mică decât mine cu doi ani, dar face sport, are alte calități.

„Iubesc mersul pe jos”

– Fiind plecată de familie, ai învățat să gătești?
– Nu știu să gătesc, nu s-a prins de mine această îndeletnicire, deși, sincer, mi-ar plăcea să știu să mă descurc în bucătărie. Acum, în pandemie, am petrecut ceva mai mult timp cu șorțul pe mine, dar nu am înregistrat progrese considerabile și nici nu insist, Doamne ferește dau foc la casă!

– Care e mâncarea preferată?
– Îmi plac foarte mult pastele. Nu le gătesc însă!

– Ce altceva îți mai place?
– Îmi place să merg pe jos. Iubesc mersul pe jos!

„Vrem să creionăm ceva durabil la Cluj”

– Care sunt obiectivele echipei „U” Olimpia Cluj în acest sezon?
– Aceleași din fiecare an, Cupa și campionatul, precum și un parcurs cât mai lung în Liga Campionilor. De asemenea, vrem să creionăm ceva durabil la Cluj, ceva care să rămână.

– Privind înapoi, ai vreun regret din toți acești ani?
– Nu știu ce să zic. Poate faptul că în ciuda sacrificiilor, a muncii depuse nu am depășit un anumit prag nici cu echipa de club, nici cu echipa națională. Am jucat în Liga Campionilor, am bătut la porțile turneelor finale cu echipa națională, dar totuși mi-aș fi dorit mai mult. Am ajuns departe, trebuie să recunoaștem asta, dar simt că ceva ne-a lipsit pentru a trece la nivelul următor.

 

ARTICOL DE ADI DOBRE

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*