Învață istorie prin fotbal – Lecții disponibile pe platforma Historiana

Platforma educațională Historiana pune la dispoziție lecții gratuite de istorie și fotbal, prin care este ilustrată legătura dintre diverse evenimente istorice și sportul rege.

Historiana este o platformă educațională online dezvoltată de EuroClio, Asociația Europeană a Profesorilor de Istorie. Historiana oferă conținut istoric gratuit, fișe de activități pentru elevi și instrumente digitale inovatoare realizate de și pentru profesorii de istorie din toată Europa.

În prezent, pe platforma Historiana sunt disponibile mai multe lecții de istorie și fotbal, dedicate elevilor cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani, care fac parte din proiectul Football Makes History. Fiecare lecție este însoțită de materiale educaționale care pot fi descărcate de profesori și elevi: planul lecției (structura, descrierea activităților, resursele necesare etc.), prezentări, ilustrații și fișe de lucru pentru elevi.

Lecții de istorie și fotbal:

Insulele Falkland: Naționalism, război și fotbal (1982-1990)

Influențează politica externă a unei țări modul în care se trăiește fotbalul? Conflictul dintre Marea Britanie și Argentina a avut două repere importante: războiul, derivat din politica externă a ambelor țări, și revanșa așteptată de poporul argentinian, reprezentată de un meci de fotbal (Argentina – Anglia 2-1, în sferturile Campionatului Mondial din 1986, când Maradona a marcat un gol cu mâna). Pentru a înțelege relația dintre cele două evenimente, se propune o activitate dinamică constând dintr-un mini meci de fotbal cu un format special.

Care este legătura dintre identitate și fotbal?

Care sunt avantajele și dezavantajele exprimării identității prin fotbal? În această lecție, elevii vor analiza diverse echipe de fotbal și vor investiga modul în care anumite momente din istorie pot avea un rol semnificativ în identitatea fanilor și a clubului.

Naționalismul în fotbalul spaniol în secolul XX (1902-1982)

Această lecție folosește cazul Spaniei ca exemplu pentru a promova gândirea critică și abilitățile analitice în raport cu naționalismul în sport. Mai exact, este vorba despre istoria Spaniei din anii 1902-1982, perioadă în care țara a cunoscut trei forme diferite de guvernare: monarhie, republică și dictatură.

Nord vs Sud: Campionatul italian de fotbal

În această lecție, elevilor li se va prezenta o perspectivă asupra inegalităților din societate. Pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la acest subiect, este utilizată ca exemplu diferența economică dintre nordul și sudul Italiei. Este prezentată diferența economică din fotbalul profesionist italian, în care echipele din nord (partea mai bogată a țării), în frunte cu Juventus, câștigă de obicei titlul.

Înțelegerea istoriei migrației prin fotbal

Ce legătură există între migrație și fotbal? În această lecție, elevii vor analiza mișcările de migrație din patru mari perioade: 1815 – 1914; 1914 – 1945; 1945 – 1990; 1990 – astăzi. Folosind ca exemplu mai multe cluburi și jucători de fotbal, elevii vor înțelege că există diferite tipuri de migrații, dar și ce impact au avut Revoluțiile industriale și războaiele asupra migrării oamenilor.

Istoria Campionatelor Europene de Fotbal și transformarea Europei moderne

Învățarea prin ilustrații: Cum au influențat Campionatele Europene de fotbal transformarea Europei moderne? Lecția se referă la istoria Campionatelor Europene de Fotbal având în vedere circumstanțele politice, economice și sociale care au apărut în Europa după Al Doilea Război Mondial.

Identitatea printr-o stemă

Ce ne poate spune o stemă a unui club de fotbal despre istorie și identitate? Această lecție le va permite elevilor să studieze stemele cluburilor de fotbal celebre ca sursă istorică și ca modalitate de a arăta identitatea. Cluburile selectate oferă o varietate de teme importante din istoria Europei. De exemplu, stema clubului AS Roma are o legătură directă cu fondarea orașului Roma și a Imperiului Roman. Celelalte cluburi prezentate în această lecție sunt: Hibernian FC, CSKA Sofia, AEK Atena și Dinamo Zagreb.

Nașterea unui club

Cum ia naștere un club de fotbal? Această lecție le va permite studenților să exploreze circumstanțele în care a fost înființat un club de fotbal și modul în care acestea modelează identitatea clubului. Exemplul folosit în această unitate este un club de fotbal norvegian – Vålerenga IF.

 

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*