Investiție electorală! Tone de gunoaie, pe marginea drumului, la ieșirea din Lugoj către Reșița

Claudiu BuciuAdministrația lugojeană întâmpină marea zi a alegerilor locale cu o investiție de ultim moment. Este vorba de un ”spectaculos deponeu” realizat ilegal la intrarea în Lugoj, pe Drumul Național 58, ce face legătura cu municipiul Reșița.

Pe fostele bălți ale Mondialului, cât vezi cu ochii e plin de gunoaie, din cele mai diverse, de la scaune de plastic rupte, la pet-uri, saci cu tot felul de mizerii, textile și multe altele.

Astfel, oferta este diversă pentru necăjiții care cotrobăie prin ele, de dimineața până seara, pentru a găsi ceva, în special fier, care vândut, să le asigure măcar pâinea zilnică.

”Suntem săraci și trăim din ce adunăm de pe-aici. Suntem peste zece persoane care venim zilnic, în speranța că vom găsi ceva să vindem, pentru a ne face un ban de-o pâine. E plin de gunoaie, dar în fiecare dimi­neață apar altele noi, pentru că pe timpul nopții vin tot felul de camionete care le arun­că în preajmă. Așa mai găsim și noi câte ceva”, ne-a spus Ruțu Sandu, care locuiește în zo­na respectivă.

Groapa de gu­noi se întinde pe aproape zece mii de metri pătrați, de la șosea până la casele din Mon­dial Bocșei și pare a nu fi luată în seamă de autoritățile lugojene.

Peisaj dezolant

Deponeul se află chiar în apropierea fostului restaurant ONYX, pe una dintre principalele căi de intrare în Lugoj dinspre județul Caraș Severin.

”Este o rușine ce se vede acolo. Ce idee își fac oamenii care vin dinspre Reșița, despre orașul nostru? Suntem de tot râsul! În locul respectiv o firmă din Lugoj aruncă resturi din procesul de fabricație, nepoluante, care apoi sunt nivelate. Dar pentru restul gunoaielor nu există explicație. Se putea monta o barieră, astfel încât cei care aruncă toate aceste mizerii să nu mai poată intra în perimetrul respectiv”, ne-a declarat revoltat un alt lugojean.

Din păcate, noua groapă de gunoi a municipiului nu e singulară. Astfel de locuri se găsesc aproape la fiecare intrare în Lugoj, însă sunt mai mici ca mărime.



Articolul Investiție electorală! Tone de gunoaie, pe marginea drumului, la ieșirea din Lugoj către Reșița apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*