Ioan Izdrăilă vorbește despre un secol de istorie a rromilor din Măguri

Despre istoria comunității de rromi din România s-a vorbit cu puține prilejuri. Deși au existat unii autori care s-au aplecat asupra subiectului, acesta merită, cu siguranță, mai multă atenție ca în prezent.

Un fapt inedit și absolut îmbucurător este că un membru al etniei scrie, ”din interior”, cum s-ar spune, o asemenea istorie. De aceea, salutăm cu respect demersul domnului Ioan Izdrăilă din Măguri (localitate aparținătoare Lugojului), care a publicat o carte interesantă dedicată unui secol de istorie a rromilor din satul lui natal.

Ioan Izdrăilă este la a doua carte carte publicată, după metoda  ”Noțiuni introductive de muzică”, dedicată copiilor care doresc să devină instrumentiști. Cartea a părut în anul 2019, la Editura Partoș din Timișoara, cu cofinanțarea Consiliului Județean Timiș.

Volumul intitulat ”Migrația rromilor în Europa – Un secol de istorie a rromilor din Măguri” a apărut în luna mai a acestui an. Cartea este plină de informații inedite și interesante, iar titlurile capitolelor sunt relevante: Prima migrație spre Europa, Istoria orală – mărturii ale memoriei colective, Neamurile de rromi, Teorii privind originea rromilor, Prezența rromilor în Orientul Apropiat, Nordul Africii și Imperiul Bizantin, Așezarea rromilor în spațiul românesc, Originea și evoluția robiei, Dezrobirea rromilor din Moldova, Conceptele de ”pur” și ”impur”, Obiceiuri de familie, Dimensiunea magică a existenței, Deportarea rromilor în Transnistria, Destrămarea comunităților tradiționale, Relațiile dintre autorități și populația rromă, Un secol de istorie a rromilor din Măguri, Aducerea rromilor de baronul von Brukenthal, Performanța egalează imposibilul, Ororile celui de-al doilea Război Mondial. Capitolele despre neamurile de rromi și cele privind obiceiurile, în special cele legate de familie, judecată și căsătorie, constituie o lectură pasionantă. La acestea se adaugă trei articole de opinie: România trece printr-un val de încercări epidemiologice Covid 19, Educația elimină violența și Alegerile locale, 27 septembrie 2020, în care sunt cuprinse dolențele către noua administrație a Lugojului.

Ioan Izdrăilă s-a născut în anul 1954, în localitatea Măguri, județul Timiș, situată la 7 km de Lugoj. Încă din primii ani de școală, a avut înclinație spre muzică. În anul 1968-69 a urmat cursuri la Școala Populară de Artă din Lugoj, la clasa de instrumente de suflat a profesorului Ioan Unc, avându-l pe prof. dir. Ioan Dordea la teoria și istoria muzicii. Aici i-a avut colegi pe Lică Balintescu, Costa Gheorghe,  Sandu Florea jr., Anghel Olaru, Ioan Băban, cu aceștia formând taraful Școlii Populare de Artă. Anul 1970 i-a decis alegerea genului muzical, acesta fiind folclorul. Tot atunci, la 16 ani, a intrat în Ansamblul Lugojana, unde a cunoscut instrumentiști de mare valoare. În perioada 1970 – 1990, a participat la diverse activități culturale: spectacole, concursuri Cântarea României, festivaluri atât în țară, cât și peste hotare.

La ediția ”Cântarea României” din anul 1986, inspirat de prof. univ. Ion Odrobot și prof. dir. Ciprian Cipu, a dirijat orchestra Căminului Cultural din măguri, ajungând până la faza pe țară. Paralel, din anii 1982 până în 1990, a dirijat Orchestra Intrprinderii IURT Lugoj.

Cunoscător a mai multor instrumente de suflat și armonice, a avut colaborări cu cei mai buni soliști vocali și instrumentiști ai Banatului. Dintre cei patru copii, Ion, Florin, Alin și Constantin, doar doi, Alin și Constantin au moștenit talentul, urmând ca ei să predea ștafeta generațiilor viitoare.

Articolul Ioan Izdrăilă vorbește despre un secol de istorie a rromilor din Măguri apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*