Ioan Ovidiu Sabău: ,,Am analizat conducătorii și fotbalul din ziua de azi, dar se pare că nu suntem compatibili! Decât să intru în conflict, să nu am satisfacția muncii mele…”

Ioan Ovidiu Sabău, a intervenit la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 23 august, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre decizia de a se retrage din lumea fotbalului.

,,Sunt multe cauze și motive pentru care am hotărât să nu mai fiu un fenomen. Am revenit în fenomen la U Cluj, ca și manager sportiv, iar după care m-am retras. Am analizat ce înseamnă persoana mea, ce înseamnă conducătorii care există, fotbalul care este în acest moment, se pare că nu suntem compatibili în momentul de față. Decât să intru în conflict, să nu am satisfacția muncii mele, plăcerea de a lucra și de a-mi pune în aplicare cea ce am învățat în Olanda și Italia, am zis că prefer să mă retrag, să fiu eu acela să fac un pas în urmă. Nu definitiv, dar deocamdată consider că eu nu sunt compatibil.

Mai merg la emisiuni TV, unde mai analizez Liga 1 în principal, aici în plan local la Cluj. Îmi place fotbalul, aș fi vrut să revin, să antrenez, dar deocamdată consider că e mai bine așa”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la Sport Total FM.

Referitor la situația actuală a fotbalului românesc pe plan extern, Ovidiu Sabău susține că a existat o degradare constantă a fotbalului nostru, atât prin desființarea bazelor sportive, cât și prin antrenorii de copii și juniori, care nu sunt foarte bine pregătiți.

,,Dacă vă aduceți aminte, a fost o perioadă în care tot ce a însemnat baze sportive, s-au vândut, s-au desființat, s-au făcut imobiliare pe unele. Cred că motivul este că s-a investit foarte puțin în infrastructură, la centrele de copii și juniori sunt condiții foarte modeste. Foarte mulți antrenori nu sunt foarte bine pregătiți pentru a-i pregăti ca oameni, iar apoi ca sportivi de performanță. Cred că și legea sportului trebuie puțin modificată și actualizată la perioada în care suntem astăzi”, a mai spus Ioan Ovidiu Sabău.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

Articolul Ioan Ovidiu Sabău: ,,Am analizat conducătorii și fotbalul din ziua de azi, dar se pare că nu suntem compatibili! Decât să intru în conflict, să nu am satisfacția muncii mele…” apare prima dată în Sport Total FM.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*