Ioana Ghizilă, revenire cu ghinion pe terenul fostei sale echipe

Bogdan Chitic

Sala Sporturilor „Dimitrie Popescu Colibași”, din Brașov, a găzduit, la finalul săptămânii trecute, primul turneu centralizat din cadrul grupei valorice 1-5, în Liga Națională de baschet feminin. Cele mai bune cinci echipe din întrecerea internă, între care și Universitatea Cluj Napoca, formație la care evoluează ploieșteanca de lot național Ioana Ghizilă (21 ani), s-au confruntat sub Tâmpa pe parcursul a două zile care au propus nu mai puțin de patru confruntări extrem de echilibrate.
Conform tragerii la sorți, vicecampioana Universitatea Cluj a disputat două jocuri împotriva celor de la CSM Satu Mare și a principalei favorite la titlu, nimeni alta decât deținătoarea trofeului, ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe, prilej pentru publicul gazdă de a o vedea din nou la lucru pe Ioana Ghizilă, una dintre cele mai bune jucătoare ale grupării brașovene, în ediția precedentă de campionat. Din păcate, revenirea baschetbalistei ploieștene sub Tâmpa nu a fost de bun augur pentru actuala sa formație, clujencele pierzând ambele jocuri, la mare luptă, 71-73 cu CSM Satu Mare și, respectiv, 77-86 cu ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe. În aceste două întâlniri, Ioana Ghizilă a adunat 5 puncte, 8 recuperări și 3 pase decisive, în condițiile în care a evoluat, în medie, doar 19 minute pe întâlnire.
În urma acestui prim turneu al grupei valorice 1-5, Universitatea Cluj ocupă locul 4, cu un bilanț de 8-10, urmând ca, în perioada 16-18 martie, la Alexandria, să mai dispute alte două întâlniri, cu CSU Olimpia Brașov și gruparea gazdă, CS-BT Alexandria. Trebuie menționat că, indiferent de rezultatele acestor ultime două jocuri, echipa Ioanei Ghizilă este deja calificată în play-off-ul Ligii Naționale, celor cinci formații menționate mai sus urmând să li se alăture ocupantele primelor trei poziții din grupa valorică 6-10. În actuala stagiune, prima fază a play-off-ului, și anume cea a sferturilor de finală, este programată să înceapă la data de 23 martie.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*