Ioniță, optimist la sosirea în Cluj: ”Voi demonstra că merit banii plătiți pe mine”. Petrescu, încântat de cantonament

CFR Cluj s-a întors în noaptea de luni spre marți în România, după cantonamentul efectuat la Valencia.

Pe aeroportul din Cluj a aterizat și Alex Ioniță, cel mai scump jucător cumpărat de CFR în ultimii ani.

Un milion de euro a costat mijlocașul venit de la Astra Giurgiu, iar noul jucător al echipei din Gruia este hotărât să demonstreze pe teren că CFR-ul nu a făcut vreo greșeală cu transferul său.

”Mă bucur că s-a plătit o sumă importantă de bani pentru mine. Asta mă motivează, nu pune o presiune suplimentară pe mine, şi trebuie să demonstrez că merit aceşti bani. Iar asta voi face pe teren. Apreciez că antrenorul m-a lăudat şi trebuie să mă revanşez şi să continui cu evoluţiile foarte bune. Am venit la CFR să-mi câştig locul de titular, nu să fiu titular”, a declarat Ioniţă.

În vârstă de 23 de ani, jucătorul a ajuns la Cluj după mai multe luni de discuţii între CFR şi Astra, Ioniţă explicând că CFR a fost singura echipă unde a vrut să ajungă.

“Din păcate, a fost o telenovelă cu mine, dar mă bucur că s-a terminat şi am ajuns cu bine la CFR. A fost dorinţa mea asta, ţinta mea a fost să ajung aici şi mă bucur foarte mult. Am întâlnit un grup foarte bun aici, primitor şi m-au ajutat să mă integrez foarte bine. Dan Petrescu mi-a spus să trag tare, mai ales că am întârziat puţin cu pregătirea, să fiu ambiţios, serios şi dacă voi fi aşa va fi imposibil să nu prind un loc de titular”, a mai spus Alex Ioniţă.

La sosirea din Valencia a vorbit şi antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu lăudându-şi toţi jucătorii pentru cum s-au pregătit.

“Şi jucătorilor le-am zis asta înainte să plecăm din Spania. Sunt foarte mulţumit de cum s-au pregătit toţi, nu am ce să reproşez la niciun jucător. Ioniţă şi Mailat parcă joacă de-o viaţă la CFR, Ţucudean la fel, problema acum e la mine, pentru că trebuie să alcătuiesc un prim 11 pentru primul meci. Toţi jucătorii sunt în formă bună pentru meciul cu Chiajna, acolo unde Deac nu va juca, fiind suspendat. Meciul cu Chiajna va fi mai greu decât cel cu Steaua, pentru că la cel cu Steaua jucătorii vor fi mult mai concentraţi. Noi vrem să ajungem cât mai sus, care e locul 1, dar toate cele şase echipe din play-off se vor bate cu şanse reale până la final. Suntem consideraţi favoriţi la titlu? Sper să aibă dreptate casele de pariuri”, a precizat şi Petrescu.

CFR Cluj va juca primul meci oficial din 2018 luni, împotriva Concordiei Chiajna, în Gruia.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*