Ionut Negoita „nu mai face parte din viata echipei Dinamo”! Sefii anunta ca bugetul este asigurat pana la finalul sezonului

Dinamo se afla in mare pericol sa rateze play-off-ul Ligii 1, iar conducerea tehnica a fost bagata in sedinta in cursul zilei de marti, dupa anuntul patronului Ionut Negoita, care s-a aratat dispus sa vanda clubul in schimbul a 4 milioane de euro.

la doua zile dupa intalnirea sefilor, presedintele Consiliului de Administratie, Alexandru David, a declarat ca Negoita a parasit definitiv clubul, dar echipa are bani pentru a incheia acest sezon.

A fost o sedinta, marti la pranz, la care au participat Vasile Miriuta, Ionel Danciulescu si cativa membri ai stafului de la prima echipa. Domnul Negoita nu a participat si nu mai face parte din viata echipei.

Am insistat sa avem aceasta discutie in primul rand cu domnul Miriuta, pentru a transmite un mesaj foarte clar, care sa ajunga in primul rand la jucatori, sa inteleaga ca din punct de vedere financiar nu se pune problema ca am avea un moment greu in urmatoarea perioada.

Bugetul de salarii si de functionare a clubului este asigurat pentru restul sezonului. Acesta a fost primul mesaj pe care a trebuit sa-l transmit, iar cel de-al doilea mesaj transmis tot de catre domnul Negoita, inainte sa se retraga din viata echipei, a fost acela ca, in ciuda tuturor informatiilor care apar in ultima perioada, ca Dinamo ar vinde pe banda rulanta sau in bloc, mai ales in zona FCSB-ului, lucrurile nu sunt reale„, a spus David la ProX.

In acelasi timp, tehnicianul Vasile Miriuta a prezentat o analiza a lotului, aratand ce jucatori vrea sa pastreze la echipa in sezonul urmator.

Dinamo nu va mai beneficia de finantarea lui Negoita incepand din, astfel ca formatia din „Stefan cel Mare” va trebui sa isi faca bugetul numai pe baza incasarilor din, drepturi TV, vanzari de jucatori, marketing sau bilete si abonamente.

The post Ionut Negoita „nu mai face parte din viata echipei Dinamo”! Sefii anunta ca bugetul este asigurat pana la finalul sezonului appeared first on Sport Total FM.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*