Isac a revenit pe gazon după 4 luni de zile: „O perioadă grea pentru psihicul meu! Acum concurența pe posturi e mai mare, dar asta mă motivează”

Poate singurul aspect pozitiv al deplasării utiste de la Botoșani a fost legat de revenirea lui Damian Isac pe gazon după 4 luni de zile. Mijlocașul de 20 de ani al „Bătrânei Doamne” ieșise accidentat la pauza ultimului meci disputat de echipa sa pe teren propriu în sezonul regulat (2-0 cu Sepsi), iar de atunci intrase într-un tunel din care parcă nu mai ieșea. Nu numai că a ratat tot play-outul,  ci și debutul pregătirii estivale din pricina unei rupturi musculare la coapsă ce a trebuit tratată ca la carte.

Laszlo Balint a apelat la Isac în minutul 82 al disputei din Moldova, trimițându-l pe teren în locul lui Miculescu, dar undeva în spatele lui Hora, în timp ce Roger a evoluat în stânga. Tânărul utist a încercat câte ceva, dar nu a putut împiedica primul eșec stagional al UTA-ei: 1-2. „Mister mi-a spus să intru cu încredere, să joc cu personalitate și că am tot sprijinul său. Îmi pare rău că nu mi-am putut ajuta mai mult echipa și am pierdut la Botoșani. Din punctul meu de vedere, a fost un simplu accident, o să ne revenim și o să dăm totul pentru a câștiga meciul cu Craiova. Personal, așteptam cu nerăbdare ziua în care o să revin pe gazon, au fost 4 luni de zile foarte grele pentru psihicul meu, în special. Reușisem să mă integrez în echipă în sezonul trecut, mă simțeam bine și dintr-odată a apărut această accidentare care, parcă, nu mai trecea. Până la urmă, cu ajutorul celor din stafful medical, al domnilor antrenori și conducători m-am vindecat și am jucat din nou în Liga 1”, ne-a mărturisit Isac.

În stagiunea precedentă, și datorită regulei Under ce presupunea alinierea a doi juniori în primul „11”, Isac a primit deseori un tricou de titular alături de Denis Rusu sau David Miculescu. Ierarhiile s-au schimbat, Rusu a plecat oricum, iar Miculescu și-a crescut randamentul și a devenit titular cert. În plus, din acest sezon, echipele de Liga 1 mai sunt obligate să alinieze un singur fotbalist sub vârstă. „Mă bucur pentru orice coleg de-al meu, cu atât mai mult pentru David, care e colegul meu de la juniori și ne cunoaștem de atâta timp. Chiar a jucat bine în ultimul timp, sper să continue pe aceeași linie. Eu îmi aștept rândul, o să mă antrenez cât pot eu de bine, iar atunci când se va apela la mine voi da tot ce am mai bun. Indiferent pe ce post mă va băga Mister. Într-adevăr, concurența pe posturi e mai mare decât sezonul trecut, dar nu mă sperie, dimpotrivă, mă motivează”, a adăugat fotbalistul originar din Caransebeș.

Isac și Miculescu sunt colegi de cameră în deplasările echipei fanion, dar mijlocașul central nu știe exact ce planuri de viitor are „Micu”. „Nu am vorbit cu el despre transferuri, despre FCSB sau oricare altă echipă. Ne înțelegem bine, însă nu intru foarte mult în detaliile  despre viața și cariera sa. Eu mă bucur de faptul că e acum la UTA și ne ajută foarte mult prin evoluțiile sale”, a încheiat Damian Isac.

Tânărul fotbalist al UTA-ei a strâns 13 prezențe în Liga 1 și a reușit și o pasă decisivă, la Mediaș, pentru golul lui Antal din primul minut de joc.

FOTO: Costel Șerban

0
0

Articolul Isac a revenit pe gazon după 4 luni de zile: „O perioadă grea pentru psihicul meu! Acum concurența pe posturi e mai mare, dar asta mă motivează” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*