ITM, cu ochii pe patronii care plătesc angajaţii cu salarii mai mici decât prevede legea

Angajatorii prinşi cu mâţa-n sac au fost sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 300 şi 2.000 de lei şi obligaţi să se conformeze legislaţiei în vigoare.

Potrivit inspectorului şef Cristian Ungureanu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt, totuşi, numărul sancţiunilor este infim în raport cu cel al agenţilor economici existenţi în baza de date a instituţie, care depăşește 6.000.

„Au fost foarte puţine situaţii. Inspecţia Bucureşti ne trimite aceste situaţii întrucât noi nu avem acces la informaţia din Revisal privind salariul. Bucureştiul ne trimite periodic informaţii despre angajatorii care nu respectă salariul minim pe economie şi am avut câteva cazuri. Este vorba despre trei - patru cazuri în 2016 care au şi fost sancţionate cu amenzi, conform Codului Muncii cuprinse între 300 şi 2.000 lei. Totodată, patronii au fost obligaţi să intre în legalitate. Nerealizarea măsurilor trasate de către inspectorii de muncă este sancţionată, conform prevederilor Legii 108/1999, cu amendă cuprinsă între 5.000  şi 10.000 lei”, a precizat inspector şef Cristian Ungureanu, şeful ITM Olt.

În 2015, zece patroni au fost sancţionaţi pentru nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară fiind aplicate amenzi, conform Codului Muncii, cuprinse între 300 şi 2.000 lei. Din 1 februarie 2017, salariul minim brut pe ţară garantat în plată a crescut cu 200 lei, potrivit Hotărârii de Guvern numărul 1/2017 publicate în Monitorul Oficial din 6 ianuarie 2017, fiind în prezent de 1.450 de lei. Astfel, salariul minim net al unui salariat care nu are persoane în întreţinere este în prezent de 1.065 lei.

Noua valoare a salariului minim este calculată pentru un program complet de lucru lunar în medie de 166 ore, ceea ce înseamnă 8,735 lei/oră. Angajatorii care vor stabili un salariu de baza mai mic decât cel minim vor fi sancţionați de către inspectorii de muncă cu o amendă cuprinsa între 300 şi 2.000 de lei pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul este sub nivelul celui hotărât de guvern.






 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*