Iulian Tăut, 1-0 Voința Biled, spre turul 4 în Cupa României: ”E o echipă închegată, de fapt un grup, o familie, în care muncim tare mult, numai noi știm cu ce eforturi colective”

AS Voința Biled a trecut și de secund-divizionara Ripensia Timișoara, până în urmă cu zece zile lider al Ligii 2 și actualmente pe podiumul anticamerei elitei, Iulian Tăut împărtășind din postura de antrenor principal al divizionarei D timișene bucuria colectivă a reușitei de a scoate din cursa Cupei României a treia trupă din eșaloane superioare…

După CS Nuova Mama Mia și CSM Lugoj, și Ripensia a capotat pe scena Cupei României în această vară la Biled, Tăut admițând că ”sincer, nu-mi vine să cred că am reușit o asemenea performanță, căci e chiar o performanță! Sunt emoționat, abia îmi găsesc cuvintele. Cred că nu mai avem de dovedit nimănui nimic și cred că am demonstrat că jucăm foarte bine, că suntem o echipă închegată, un grup, o familie, în care muncim foarte mult, și numai noi știm câte eforturi facem împreună, sperând ca și în următoarea etapă să ne regăsim tot atât de motivați!”

Tăut a mai explicat: ”Noi am pregătit meciul contra grupării Ripensia, care chiar și în situația în care a aliniat jucători care au evoluat mai puțin până acum, are componenți mult mai valoroși decât băieții noștri, care însă s-au autodepășit!”

Antrenorul principal al ocupantei poziției a 7-a în ”D” a mai zis și că ”e cea mai importantă performanță din istoria clubului și sunt fericit să-i fiu contemporan, sperând să putem încununa această cursă în Cupa României cu o poziție în clasamentul Diviziei D mult mai sus decât acum. Dacă în sezonul trecut am avut obiectivul locurilor 1-5, acum acesta este 1-3”.

Iulian Tăut a mărturisit apropo de faza a IV-a națională, din 3-4 octombrie, în care vor intra în arenă și 18 cluburi din Liga 2, că ”de-acum chiar va fi greu, dar să vedem ce vor hotărî sorții, și așa va fi…”, răspunzând și unei interogații anticipative în privința eventualei întâlniri a celeilalte formații din județul Timiș ce va fi implicată în turul următor, ASU Politehnica: ”Dacă ajungem să jucăm acolo, vom fi onorați și promitem o figură frumoasă”.

The post Iulian Tăut, 1-0 Voința Biled, spre turul 4 în Cupa României: ”E o echipă închegată, de fapt un grup, o familie, în care muncim tare mult, numai noi știm cu ce eforturi colective” appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*