Jandarm din Plopeni – plasat sub control judiciar în dosarul privind traficul internaţional cu maşini

F. T.

În urma descinderilor efectuate, marţi, în Ploieşti şi în Plopeni, la persoane bănuite de trafic internaţional cu maşini furate, anchetatorii au luat măsura reţinerii unui bărbat în vârstă de 31 de ani, precum şi plasarea, sub control judiciar, a unui al doilea, în vârstă de 41 de ani.
Potrivit unor surse, bărbatul plasat sub control judiciar este un jandarm din Plopeni, încadrat cu grad de subofiţer la Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti.
În cazul acestuia, ordonanţa de plasare sub control judiciar cuprinde măsurile: evitarea contactului, sub orice formă, cu celelalte persoane vizate; părăsirea teritoriului României doar cu aprobare; prezentarea obligatorie în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemat.
Reamintim că, marţi, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Prahova au descins la cinci locaţii din Ploieşti şi două din Plopeni, pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic internațional cu auto furate din străinătate, fiind totodată efectuate cercetări care au ca obiect comiterea infracțiunilor de înșelăciune, tăinuire, fals și uz fals”.
La acţiunea amintită au mai participat şi angajaţi ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Prahova, întrucât existau suspiciuni legate de infracțiuni de corupție, respectiv luare de mită şi dare de mită.
Acţiunea a fost dispusă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, iar în urma perchezițiilor au fost conduse la audieri 20 de persoane. De asemenea, de la locațiile vizate au fost ridicate mai multe bunuri care, se pare, provin din activitatea infracțională: telefoane și înscrisuri (documente specifice înmatriculării de vehicule, contracte de vânzare-cumpărare, facturi).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*