Jandarmii maramureșeni la datorie

 Și în acest sfârșit de săptămână, Jandarmeria Maramureș se află în executarea misiunilor specifice alături de celelalte  instituţii abilitate în vedera asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza întregului judeţ.

Jandarmii au în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale şi aplicarea măsurilor legale la constatarea acestora, precum și supravegherea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS Cov 2.

Jandarmii montani sunt la datorie în stațiunile turistice şi pe traseele montane pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, precum şi pentru salvarea şi evacuarea turiştilor aflaţi în dificultate.

Jandarmeria Montană atenţionează că principalele evenimente nedorite care au loc în regiunile montane se petrec din cauza lipsei unui echipament adecvat şi aventurării turiştilor în zone pe care nu le cunosc .

Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură și nu în ultimul rând, să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS Cov 2, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul jandarmilor și să apeleze numărul unic de urgență 112.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*