Joc dublu!

„Amânat” de sezoane bune, în speranţa că jucătorii în cauză vor înţelege „semnalele de alarmă” care se trag pe această temă, scandalul legat de dublele legitimări, la echipe din Dâmboviţa şi Prahova, în paralel, îşi dezvăluie primele episoade concrete.
Duminică, un banal meci din Liga a 5-a Dâmboviţa, Tărtăşeşti – Finta, scor 1-2, a dus la o contestaţie formulată de gazde, trei jucători – Bogdan Ilioiu, Valentin Iordache şi Vlăduţ Burlacu fiind nominalizaţi drept „dublu legitimaţi”, atât la echipe din judeţul Prahova, cât şi la Finta.

JD2Cei trei „reclamaţi” de la Finta ar fi de fapt aceiaşi cu Vali Iordache – de la CS Blejoi, Bogdan Ilioiu (CS Băneşti) şi Vlăduţ Burlacu (Brebu), cel puţin în cazul primului nefiind pentru prima dată când se dovedeşte că joacă, bine–mersi, la două echipe în paralel (despre acest caz se discută din… 2009)! De fapt, în cazul mai înainte amintit, „vechimea” este mai mare la AJF Dâmboviţa decât la Prahova, mirajul celor câteva sute de lei câştigate în plus, lunar, făcându-i pe aceştia să joace la echipe diferite, în judeţe diferite, având carnete de legitimare la fiecare asociaţie judeţeană, contrar regulamentului!
Clar, jucătorii evoluează pe acelaşi nume, au acelaşi an de naştere (lucru care iese în evidenţă din foaia de joc a partidei Tărtăşeşti – Finta), doar carnetele sunt diferite!
Astfel, Valentin Iordache (născut în 1982), are la un AJF carnetul nr. 38911, la altul 28501! Ilioiu – născut în 1985 „în ambele cazuri”, joacă la Finta pe legitimaţia nr. 38433, iar la Băneşti pe carnetul nr. 41591, în timp ce Vlăduţ Burlacu – născut în 1994, are „numărul” 38305 la AJF Dâmboviţa şi 52841 la AJF Prahova!

JD 3„Am primit o solicitare de la AJF Dâmboviţa, privind datele de identificare ale acestor jucători. Am trimis copii după fişe, iar dacă se va dovedi că sunt aceiaşi jucători cu cei din Prahova, aşteptăm decizia celor de acolo. Apoi vor intra şi la Prahova, la Comisia de Disciplină. Am făcut, oficial, o solicitare, din partea AJF Prahova, să ni se pună şi nouă la dispoziţie fişele acestora de la AJF Dâmboviţa. Aşteptăm să le primim şi să vedem dacă ei sunt. Mai sunt, deja, în discuţie şi alţi jucători, pe care-i vom verifica” – anunţă preşedintele AJF Prahova, Silviu Crângaşu. Dacă vor fi contestaţi şi în Prahova, unii dintre ei, în rundele viitoare, după apariţia acestor contestaţii la AJF Dâmboviţa, atunci Comisia de Disciplină a AJF-ului de pe Pielari va putea urgenta aceste demersuri, la care, deocamdată, nu a avut un feed-back rapid din partea celor de la Dâmboviţa.
Culmea, în presa din judeţul vecin, conducerea celor din Finta susţine că „este doar o confuzie”, deşi, clar, nu pot fi date întâmplătoare, identice!
De menţionat că, până în acest moment, echipa Gaz
Metan Finta are punctaj maxim în cele 9 meciuri jucate!

Alte cazuri „ciudate”

O situaţie care a fost „acceptată tacit” – anume … naveta făcută de jucători prahoveni în Dâmboviţa, ridică semne de întrebare şi asupra altor fotbalişti, cu nume importante în întrecerea Ligii A.
Astfel, oficial, pe site-ul AJF Dâmboviţa găsim, la echipa din Corneşti ( Gloria 2015, lider la zi în Liga a IV-a), jucători cunoscuţi la noi, dar având alte carnete de legitimare! Confuzii? Să analizăm un pic…
La Corneşti, Cernea Liviu Gheorghe, născut la 13 septembrie 1997, în… Mizil (!), carnet nr. 33631 (legitimat din 2013 la Corneşti). La CSO Vălenii de Munte – Cernea Liviu Gheorghe – născut la 13 sept. 1987, carnet nr. 41822, născut în Vălenii de Munte! Coincidenţă?
Apoi, Copilu Ciprian – fost divizionar B la Petrolul, acum la Petrolul 95. Fiul lui Marian şi Elena, născut pe 28 mai 1987, la Ploieşti, carnet de legitimare la Corneşti nr. 27452. La Petrolul 95 – Copilu Nicuşor Ciprian, născut pe 28 mai 1987, carnet 39139! Iar la Corneşti şi Finta a „făcut carieră” chiar un fost prim –divizionar. Este vorba despre Viorel Dinu – născut în 18.11.1978, fostul jucător al Astrei, care joacă la Popeşti Leordeni, în Liga a III-a, cu aceleaşi date „de identificare” (părinţi, data naşterii), dar cu carnet diferit! Atenţie, vorbim despre un jucător activ la nivelul Ligii a III-a, care nu a avut nicio „problemă” cu faptul că are două legitimaţii diferite!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*