Jocuri amicale, pe ultima sută de metri pentru divizionarele D: rezultate, marcatori….

Nici o săptămână n-a mai rămas până la începerea noii ediții a Diviziei D Timiș, așa încât formațiile din liga a patra au profitat de ultimul weekend disponibil înaintea campionatului pentru a mai juca un meci amical, cu toată vremea caniculară. Câteva detalii…

ACS Ghiroda – Timişul Șag 3-1 (2-0).

Au marcat: Alexandru Baranyi în minutele 15, 23 şi 79, respectiv Sergiu Iorgovan.

ACS Ghiroda

Fără antrenorul principal Paul Codrea, plecat în concediu peste hotare, dar suplinit cu brio dinspre fruntea Centrului de copii și juniori al clubului, Octavian Popescu, nou-promovata în liga a treia a reuşit un nou succes în meciurile de pregătire, tot pe arena ”Emilian Pavel” din localitate.

ACS Ghiroda a folosit următorii jucători: Barbu – Firuţ, Constantin Popa, Mureşan, Ciobanu, Centea, Naidin, Saizu, Mancaş, Şandru şi Baranyi.

Au mai jucat: Lazea, Gavriluţă, Popescu, Hotca, Apostol şi Eperiş.

Următorul amical pentru ACS Giroda este programat miercuri 16 august la Lugoj, de la ora 19, cu echipa divizionară C din localitate, pe stadionul ”Tineretului”. Iar pentru Timişul Şag urmează meciul cu ACS Dumbrăviţa, din cadrul primei etape din eşalonul patru, duminică de la ora 11, pe terenul din Şag.

AS Pobeda Dudeştii Vechi – Millenium Giarmata 4-2 (1-1).

Au marcat: Daniel Vasilcin (min. 27), Cosmin Bogdan (min. 62), Adelin Oboroceanu (min. 75 şi 89), respectiv Alin Pricop (min. 29) şi Florin Olariu (min. 57).

Antrenorul Răzvan Leucă a intrat pe teren cu următorii jucători: Robert Miklos – Rus, Stupu, Buzdugan, Ştefănescu, Codrea, Stoica, Florin Olariu, Pricop, Leucă şi Anagor.

Au mai jucat: Grunţă, Tudorache, Pascal, Copoieru şi Manolache.

Au lipsit motivat: Domşa, Mihai Olariu şi Bogdan Prăstelean.

Următorul joc pentru elevii lui Răzvan Leucă este miercuri 16 august de la ora 17,30, în prima etapă din fază naţională a Cupei României, la Arad, cu Şoimii Lipova, nou promovată în eşalonul trei.

Meciul amical găzduit de ACS Poli II, care era programat sâmbătă pe terenul doi, de la ora 11, în compania Şoimilor Lipova, a fost anulat din cauza căldurii excesive, cu acordul decidenților celor două grupări. Următoarea partidă pentru ACS Poli II este miercuri de la ora 19, acasă cu CS Naţional Sebiş.

Unirea Sânnicolau Mare – Voinţa Biled 3-2 (2-0).

Au marcat: Cătălin Crişan (min. 20), Răzvan Dima (min. 42) şi Dragan Bataneaţ în minutul 55 din lovitură de la 11 metri, respectiv Dragan Paulevici (min. 70) şi Anghel Rareş (min. 71).

Tricoul 1 Iunie Timişoara – Flacăra Făget 2-2 (2-0).

Au marcat: Bogdan Preda (min. 10 şi 29), respectiv Florin Jurj (min 48) şi Florin Bolgea (min. 66).

Progresul Gătaia – Ripensia Primavera 5-0 (1-0).

Cele cinci goluri pentru echip preluată de Cosmin Suşman după reorganizarea din această vară au fost marcate de Emanuel Jinga, Alexandru Olar de două ori, Daniel Amariei şi Andrei Aioanei.

Gloria Moşniţa Nouă – Olimpia Răuţi 3-2 (2-0).

Au marcat: Denis Ţurcaş (min. 10), Ştefan Briceag (min. 25) şi Iulian David (min. 75), respectiv Caius Curtuşan (min. 55) şi Claudiu Olhoş (min. 70 – din lovitură de la 11 metri).

Este a treia victorie în meciurile de verificare pentru elevii pregătiţi de Crişan Anghel. De menţionat că oaspeţii pregătiţi de antrenorul Daniel Isvoreanu au scuturat plasa și pentru a treia oară în minutul 83, prin Curtuşan, dar golul a fost anulat de arbitrul Graţian Todorescu pentru ofsaid.

 

The post Jocuri amicale, pe ultima sută de metri pentru divizionarele D: rezultate, marcatori…. appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*