Judeţul Prahova a primit cea mai mare sumă pentru refacerea infrastructurii distruse de calamităţile din vară

Violeta Stoica

Guvernul Dăncilă a aprobat, în cadrul ședinței de la începutul acestei săptămâni, alocarea sumei de peste 164 de milioane de lei, din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse în anul 2019 (inundații și alunecări de teren).
Județul Prahova a primit cea mai mare sumă – 22,8 milioane de lei din total – dintre cele 27 de județe cărora le-au fost alocate fonduri pentru repararea infrastructurii distruse de ape și de alunecările de teren.
Inundațiile și alunecările de teren produse în zeci de localități din județul Prahova, la începutul acestei veri, au distrus drumuri locale, drumuri județene, poduri și podețe, iar Consiliul Județean Prahova și Instituția Prefectului au propus Guvernului României o listă prin care s-au solicitat fondurile necesare refacerii infrastructurii distruse de calamități.
Consiliului Județean Prahova i s-a alocat suma de 3,32 milioane de lei, pentru punerea în siguranță și pentru refacerea podurilor și a podețelor afectate de inundații și de alunecări de teren, aflate pe drumurile din administrarea autorității județene.drumuri distruse de inundatii1
Cele mai multe fonduri le-a primit comuna Bertea, grav afectată de inundațiile provocate de precipitațiile abundente, dar și de alunecările de teren. Pentru această localitate s-a alocat suma de 4,114 milioane de lei, care vor fi folosiți pentru refacerea unei punți pietonale de 20 de metri, pentru refacerea unui pod de pe un drum local și pentru punerea în siguranță a unei apărări de mal, pentru refacerea unui podeț din tuburi din beton și pentru refacerea unei alte punți pietonale în lungime de 120 de metri.
Și la Cerașu vor ajunge 2,367 de milioane de lei, pentru apărări de maluri, refacere de poduri și podețe și a mai multor punți pietonale. Comuna Lapoș beneficiază de 2,7 milioane de lei, în timp ce la Măneciu vor ajunge 3,14 milioane de lei, la Valea Călugărească (unde este nevoie de refacerea a 13 podețe distruse de inundații) au fost alocați 2,18 milioane de lei.
Restul banilor destinați județului Prahova au fost alocați pentru refacerea infrastructurilor afectate de calamitățile de la finalul lunii mai și începutul lunii iunie pentru orașul Comarnic – 200.000 de lei, orașul Vălenii de Munte – 545.000 de lei, comunele Apostolache – 111.000 de lei, Bătrâni – 170.000 de lei, Drajna – 750.000 de lei, Gura Vitioarei – 856.000 de lei, Iordăcheanu – 623.000 de lei, Plopu – 210.000 lei, Starchiojd – 20.000 de lei, Ștefești – 487.000 de lei, Tătaru – 23.000 de lei, Teișani – 44.000 de lei, Vadu Săpat – 557.000 de lei și Valea Doftanei – 429.000 de lei.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*