Judeţul Prahova va avea ambasador în Germania!

Nicoleta Dumitrescu

Pe lângă Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, “aurul negru”, vinurile roşii, turismul– considerate ca fiind principalii ambasadori ai judeţului peste hotare, începând de ieri, Prahova mai are încă un ambasador, de rang înalt. Este vorba despre Cord Meier-Klodt, care a anunţat că, pe lângă funcţia de ambasador al Republicii Federale Germania în România, îşi va asuma şi un alt rol – acela de ambasador al Prahovei în Germania. Declaraţia diplomatului german a fost făcută ieri, la Ploieşti, cu ocazia unei vizite oficiale în judeţul Prahova, reprezentanţii Ambasadei Germaniei în România dorind să se familiarizeze cu realităţile instituţionale şi economice prahovene, dar şi să discute atât cu reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, cât şi cu cei ai mediului de afaceri prahovean, implicit să cunoască investiţiile germane din judeţ. La întrevederea cu reprezentanţii din administraţia locală şi judeţeană, dar şi la întâlnirea desfăşurată la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, a fost prezent şi Radu Oprea – ministrul Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. De când face parte din noua echipă guvernamentală, este pentru prima dată când senatorul prahovean este prezent la o întâlnire a oamenilor de afaceri din judeţ în calitate de ministru, cu această ocazie Radu Oprea declarând că “anul 2018 va fi anul investiţiilor”.

Ieri, Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, a efectuat o vizită de lucru în Prahova, prin intermediul întrevederilor pe care le-a avut cu reprezentanţii municipalităţii ploieştene, ai Consiliului Judeţean şi ai Instituţiei Prefectului, dar mai ales cu conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie şi oameni de afaceri, dorind să cunoască potenţialul judeţului. Alături de autorităţi a fost prezent şi ministrul Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Oprea, pentru prima dată acesta fiind prezent la o reuniune pe plan local în calitate de membru al noii echipe guvernamentale. Cu această ocazie, în 3-acadrul reuniunii care a avut loc la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, Radu Oprea a ţinut să transmită, din partea Guvernului, o serie de mesaje de încurajare pentru mediul de afaceri. Astfel, subliniind că “anul 2018 va fi unul al investiţiilor”, ministrul a precizat că se va pune accent şi pe predictibilitatea fiscală, iar plecând de la exemplele de bună practică, şi la nivelul judeţului Prahova ar trebui să se dezvolte învăţământul dual. “Vizita ambasadorului Germaniei în Prahova poate fi considerată o vizită strategică. În acest context, ţin să menţionez că este foarte important faptul că investitorii străini au venit în Prahova, fiind un semnal că îşi pot dezvolta aici afaceri de succes. Din partea Ministerului Mediului de Afaceri există o totală deschidere pentru dialog, acesta fiind cel mai important element pentru oamenii de afaceri, în drumul spre profit. Semnalul guvernamental pentru mediul de afaceri este unul de încredere, iar programele care se continuă anul acesta, aşa cum este “Prima casă”, este un semnal că şi domeniul construcţiilor are viitor. De asemenea, şi învăţământul vocaţional reprezintă o necesitate, existenţa parcurilor industriale la nivelul judeţului Prahova putând să genereze dezvoltarea învăţâmântului dual”, a ţinut să declare ministrul Radu Oprea.
La rândul său, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu, a declarat că vizita diplomatului german în judeţ este una foarte importantă, fiind un bun prilej ca acesta să vadă care sunt punctele forte ale judeţului. “Judeţul Prahova are foarte multe elemente cu care iese în evidenţă – universitatea ploieşteană, petrolul, vinurile roşii, turismul, fiecare dintre acestea fiind un fel de ambasador al judeţului peste hotare. De asemenea, judeţul se poate mândri că are 11 parcuri industriale, din care cinci sunt cu capital privat, la celelalte şase singurul acţionar fiind Consiliul Judeţean Prahova. Iar dintre cele 1.700 de firme cu capital străin existente în Prahova 161 au capital german”, a declarat Aurelian Gogulescu. În ceea ce-l priveşte pe ambasadorul Germaniei la Bucureşti, trebuie menţionat faptul că acesta s-a adresat, în cadrul reuniunii de la Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, atât în limba română, cât şi în germană şi engleză. “Vizita mea în Prahova este realizată într-un moment strategic,având în vedere că, din punct de vedere economic, este într-o creştere dinamică, iar de aici apar şi noi provocări. Am constatat că dacă în urmă cu ceva ani companiile germane mergeau pentru dezvoltarea afacerilor lor în România pe căi bătătorite, acum se caută alternative. Consider că acum se creează oportunităţi majore şi pentru alte regiuni ale României. Este foarte important ca fiecare regiune în parte să transmită mesaje puternice, dar şi să existe oameni care să transmită aceste mesaje. Prin urmare, aflând că deja aveţi o serie de domenii care sunt considerate drept ambasadori ai judeţului peste hotare, şi eu aş dori să devin ambasador al judeţului Prahova în Germania. Prahova este o regiune interesantă, care trebuie căutată de potenţiali investitori. Personal am descoperit foarte multe oportunităţi de dezvoltare a afacerilor”, a ţinut să declare ambasadorul Germaniei în România.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*