Juniorii II ai lui HC Beldiman, autoritari la Timișoara

Primul joc din cadrul Campionatului Naţional de handbal-juniori II, Grupa Speranţă, a reprezentat și un prim succes pentru arădenii de la HC Beldiman.

Elevii Adrianei şi ai lui George Beldiman s-au impus cu 26-22 (13-7) pe terenul celor de la LPS Banatul Timişoara, într-o partidă contând pentru Grupa a II-a a competiţiei amintite. Au marcat: Cristea 10 goluri, Bartha 6, Paşca 5, Ursu 4 şi Găulea 1 gol. Au mai jucat: Mathiu, Tudoran şi Boldiş.

„Îmi felicit jucătorii pentru victorie şi dăruire. Chiar dacă am controlat jocul de la început până la sfârşit, trebuie să eliminăm acele fluctuaţii în joc, acele greşeli neforţate şi să fim constanţi pe toată durata jocului. Apare în unele momente ale jocului automulţumirea şi asta nu ne face bine. În altă ordine de idei, am reuşit, şi îi mulţumim pe această cale, să-l cooptăm în club pe Cosmin Gabor, cu care ne dorim o colaborare bună, pe termen lung”, spune George Beldiman.

Următoarea partidă a juniorilor II de la Beldiman va avea loc pe 2 martie, la Arad.

0
0

Articolul Juniorii II ai lui HC Beldiman, autoritari la Timișoara apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*