Juniorul Răchită a marcat în Liga 3-a înainte de primul său tricou de titular la Pecica: „Să ne luăm revanșa și cu Dumbrăvița și să terminăm pe locul 3!”

Progresul Pecica și-a luat revanșa în fața lui ACS Poli, care se impusese cu 2-0 în tur, pe arena „Pădurice”, cu un 3-0 sec sâmbăta trecută, pe „Electrica”. Capătă a deschis tabela încă din prima repriză, dar lucrurile s-au limpezit doar în ultimele 5 minute. Golul siguranței a venit de la Dan Răchită, mijlocașul ofensiv de 17 ani al lui Dan Stupar, intrat pe teren după o oră de joc în locul lui Rădulescu.

E primul sezon în Liga a 3-a pentru tânărul provenit din pepinierea pecicană, de la grupa pregătită de Dan Bănățan. „Am debutat în toamnă, în meciul cu Lipova, dar în acest an mă bucur că primesc din ce în ce mai multe minute din partea domnilor antrenori. Mă bucur de încrederea lor și am fost foarte supărat după ce am provocat penalty-ul din care am pierdut meciul de acasă cu Cermeiul. Acum, la primul gol în Liga 3-a senzația a fost specială, pentru că echipa avea doar 1-0 pe tabelă și ne asiguram, astfel, punctele. Apoi a mai urmat și reușita lui Bozian și am câștigat detașat, la un scor mai aproape de realitatea din teren”, spune Răchită.

După „alb-violeții” lui Bălace, urmează la rând o altă formație timișană care s-a impus în tur, la Pecica. Dumbrăvița a câștigat cu 1-0, iar Progresul va încerca să-i întoarcă „favoarea”. „Vrem să ne recuperăm și punctele pierdute acasă cu Dumbrăvița și să facem un pas hotărât spre obiectivul nostru, prezența pe locul 3 la finalul sezonului. Ar fi frumos să fie un podium format doar din echipe din județul Arad, iar noi avem calitatea să fim cel puțin pe locul 3. E clar că vom avea parte de un meci foarte greu vineri, însă în deplasare am avut evoluții bune în această primăvară”, mai spune tânărul fotbalist ofensiv al „galben-albaștrilor”, anunțat titular contra „alb-verzilor” lui Florin Bătrânu. „Închizătorul” Rădulescu e suspendat, iar Răchită are cele mai mari șanse să prindă în premieră primul „11” la Pecica.

Duelul echipelor de pe locurile 5 și 4 începe la Dumbrăvița vineri, la ora 17, cel mai probabil cu următoarele formații pe teren:

Dumbrăvița: Popeț – Motreanu, Telescu, Podină, Coroiu – Udrea, Jichici – Morariu, Făgărășanu, Ștefan – Mura.

Pecica: Dagău – Rosenblum, Bilia, Wild, Aldan – A. Iuga, Saizu – Simion, Răchită, Bozian – Capătă.

0
0

Articolul Juniorul Răchită a marcat în Liga 3-a înainte de primul său tricou de titular la Pecica: „Să ne luăm revanșa și cu Dumbrăvița și să terminăm pe locul 3!” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*