Klaus Iohannis refuză invitaţia Vioricăi Dăncilă de a participa la dezbateri înaintea turului doi al prezidenţialelor

Şeful de campanie al candidatului PNL la prezidenţiale, Dan Motreanu, a declarat, luni seara, că pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale se va merge pe acelaşi tip de campanie pentru Klaus Iohannis, mitinguri şi întâlniri cu organizaţiile liberale şi cu cetăţenii, susţinând că o dezbatere cu contracandidatul acestuia, liderul PSD, Viorica Dăncilă, nu trebuie să aibă loc, potrivit Agerpres.
„În seara aceasta (luni n.n.) am avut o primă şedinţă de campanie după primul tur al alegerilor. Am făcut o primă analiză a rezultatelor, unde au fost rezultate foarte bune şi unde mai avem de muncit şi să îmbunătăţim rezultatul. Am făcut şi o analiză privind strategia de campanie pentru următoarele două săptămâni şi din punctul de vedere al echipei de campanie, pentru noi este foarte clar că nu trebuie să aibă loc dezbateri în turul al doilea, pentru că din punctul nostru de vedere democraţia înseamnă în primul rând întâlnirea directă cu cetăţeanul. Mergem pe acelaşi tip de campanie pe care l-am făcut în primul tur al alegerilor, întâlniri permanente cu cetăţenii. Din momentul în care se va lansa al doilea tur de campanie, vom avea un şir de întâlniri cu organizaţiile şi cu cetăţenii din mai multe judeţe ale ţării”, a spus Motreanu, la sediul central al PNL după întâlnirea de campanie la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit lui Motreanu, Iohannis a cerut opinia echipei de campanie în legătură cu strategia pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale. El a spus că vor fi organizate mitinguri şi întâlniri cu organizaţiile PNL şi cu cetăţenii. Liberalul a susţinut că preşedintele Klaus Iohannis nu se teme de o confruntare.
„Din punctul nostru de vedere, cei doi candidaţi sunt bine cunoscuţi, au avut funcţii executive în ultimii ani în România, activitatea lor politică, punctele lor de vedere sunt cunoscute şi cred că o confruntare nu îşi are rostul în acest moment, în această campanie, pentru că nu aduce nimic în plus. Nu cred că este nimic de clarificat”, a afirmat Motreanu.
PSD a solicitat PNL organizarea, de comun acord, a cel puţin două dezbateri între Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis, înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie. Solicitarea a fost transmisă prin intermediul unei scrisori adresate şefului de campanie al liberalilor, Dan Motreanu, de către Lia Olguţa Vasilescu, coordonatorul campaniei electorale a PSD.
„Doamna Dăncilă a exprimat în mod public, în repetate rânduri, dorinţa de a avea dezbateri cu domnul Iohannis, însă solicitările dumneaei au rămas fără răspuns. Lipsa unei dezbateri între principalii candidaţi a reprezentat un viciu al procesului electoral şi o problemă de transparenţă în ceea ce priveşte programele acestora pentru mandatul de preşedinte al României. Sperăm că această situaţie nu se va repeta în turul al doilea. Datorăm cetăţenilor români o dezbatere deschisă şi cinstită despre proiectele pe care cei doi candidaţi le au pentru România. Prin urmare, vă înaintez prin prezenta scrisoare o solicitare de a organiza, de comun acord, cel puţin două dezbateri între doamna Dăncilă şi domnul Iohannis înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie”, se arată în scrisoare.
Potrivit acesteia, PSD e deschis oricărei variante care presupune organizarea acestor dezbateri „într-un cadru transparent şi cu moderatori imparţiali”, astfel încât cei doi candidaţi să beneficieze de şanse egale. „Echipa de campanie a PSD consideră că această confruntare trebuie să includă dezbateri faţă în faţă între doamna Dăncilă şi domnul Iohannis. E foarte important, din punctul nostru de vedere, ca românii să poată face direct comparaţia între cei doi candidaţi şi să-l aleagă pe acela sau pe aceea care merită cu adevărat să fie preşedintele României pentru următorii cinci ani”, se menţionează în scrisoare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*