Krausz egalează în prelungiri, ASU Politehnica o lasă pe Pandurii fără succes la Motru și la a 6-a încercare

Alb-violeții de la ASU Politehnica au rupt nefastul obicei de a pierde la zero în deplasare imediat după duble victorii prin a egala prin Krausz în prelungirile meciului jucat astăzi de la ora 11 în Gorj, la Motru, umbra ex-prim-divizionarei până în iunie CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu rămânând astfel și în continuare fără victorie acasă în noul campionat, în șase întâlniri.

Krausz mai marca și în urmă cu 5 etape, în minutul 32, când semna un 2-0 acasă cu CS Balotești, în final 2-2

Cu 3 noutăți față de unsprezecele de start aliniat în victoria cu UTA, Coadă și Topic revenind ca titulari după 3 etape iar Plămadă după cinci dar toți fiind schimbați pe parcurs, sârbul încă după primul sfert de oră iar Plămadă de la pauză, ASU Politehnica a izbutit în premieră în acest campionat să lege 3 apariții fără înfrângere, chiar patru în ansamblul ediției în curs cu tot cu calificarea izbutită la Biled în Cupa României.

Sub privirile și unui grup de circa o sută de fani viola, vioară întâi între cei 300 de spectatori ai arenei gorjene, alb-violeții au semnat întâia remiză în deplasare din actualul parcurs în Liga 2 grație loviturii de cap a lui Raul Krausz la centrarea lui Predescu din cel de-al doilea minut de prelungiri, oaspeții anihilând pe final fragilul avantaj luat de clubul ex-prim-divizionar după mijlocul reprizei I, în minutul 27, când Lung a profitat pe fază din careul mic de ricoșeul din Krausz al unei lovituri libere executate de Pîrvulescu.

Precum la Clinceni, unde Sorescu, absent astăzi, a smuls în urmă cu 8 etape toate cele 3 puncte în minutul 83, ASU Politehnica a reușit și în Oltenia să marcheze tot pe final de meci pentru a-și mări zestrea de puncte în clasament, deja 20, mai mult de jumătate din totalul posibil, conservându-și poziția a șaptea, la 7 puncte în urma ocupantei treptei de baraj respectiv la șase de primul loc de retrogradare.

Astăzi fără Adrian Poparadu dar și fără căpitanul Ioan Mera, suspendat pe 3 meciuri dar și amendat cu 2.500 de lei după eliminarea din duelul cu UTA, și căpitanul arădenilor, Curtuiuș, primind aceleași sancțiuni dar violeții și încă 570 de lei penalizare pentru numărul ridicat al cartonașelor galbene încasate în acea victorie, ASU Politehnica s-a văzut condusă după ce a periclitat mai mult buturile lui Stanca, tot bănățenii fiind mai periculoși și până la pauză.

Paradoxal, deși mai incisivă și directă în partea secundă, CS Pandurii Lignitul a încasat la rândul ei un gol, fără replică, 1-1 (1-0), încurcându-i-se planurile înaintea ieșirii în județul Iași, la CS Știința Miroslava, pe când poliștii vor aborda ieșirea din weekend-ul viitor la CS Sportul Snagov tot în absența suspendatului Ioan Mera dar și după meciul eliminatoriu din 16-imile Cupei României de miercuri 25 octombrie de la ora 18, pe ”Dan Păltinișanu”, cu concitadina ACS Poli.

Alb-violeții și-au reglat tirul reluărilor cu capul deja din primele minute ale ieșirii din etapa a XIII-a, Plămadă trimițând de la prima bară prin fața porții după cornerul lui Predescu, la care, în replică, Pîrvulescu l-a testat din afara careului pe tânărul Dur-Bozoancă, la post. Tot dintr-o fază fixă cu Predescu la pupitru, o lovitură liberă de pe dreapta, Krausz a ochit cu capul transversala în minutul 13, însă puțin mai apoi a survenit accidentarea sârbului Borislav Topic, înlocuit cu Ghinescu, rareori introdus după pauză, de exemplu la Brăila în runda inaugurală sau în eșecul acasă cu Metaloglobus.

Spre mijlocul reprizei I, Bădăuță l-a luat la țintă pe Stanca din careu, după care fundașul Lung a deschis scorul din preajma liniei porții, 1-0 în urma căruia și ex-polistul Bogdan Dănăricu și-a încercat șutul din afara careului, deviat de defensiva timișorenilor și reținut de goalkeeper.

Apoi, până la pauză, ”violeții” au căutat egalarea prin șutul puțin pe lângă al vârfului Bădăuță, din afara careului, la așezarea lui Plămadă cu capul, iar Krausz s-a mai remarcat în jocul aerian și prin reluarea puțin peste bară din prelungiri la centrarea lui Ignea dintr-o ”liberă” din zonă centrală. Tot 1-0…

La fel de insistentă din faze fixe, ASU Politehnica a avut primul cuvânt și după intrarea de la pauză a lui Staicu, Bilia nefructificând dintr-o bună poziție ”libera” aceluiași Predescu din dreapta, după care oportunitățile desprinderii au aparținut Pandurilor, prin încercările aceluiași Dănăricu pe mijlocul părții secunde, puțin mai apoi fiind schimbat, dar și prin tentativa lui Ciprian Rus, însă prea pe centru, din stânga, Dur-Bozoancă boxând.

Portarul s-a mai remarcat și spre final, de sub bară, la șutul rezervei Bujor din afara careului, la celelalte buturi survenind un gol egalizator care a făcut uitate eșecurile survenite la zero la Târgoviște și Sibiu după duble victorii poliste dar a și adâncit criza în zona minieră a suferindei Pandurii.

*

CS Pandurii Lignitul: Stanca – cpt. – Homei, Brînzan, Lung, Şendroiu (52, Bujor) –Dănăricu (70, Durkovic), Raiciu – Pîrvulescu (46, Drugă), Dodoi, Vasilescu – C. Rus.

Antrenor: Marcel Ploaie.

Rezerve: Jianu – Vodă, Turda, Tudoran.

ASU Poliehnica: Dur-Bozoancă – Motreanu, Bilia – cpt., Topic (16, Ghinescu), Taub – Krausz, Coadă (87, Țugui) – Predescu, Ignea, Plămadă (46, Staicu) – Bădăuță.

Antrenor: Bogdan Andone.

Rezerve: Fişteag – Crişanov, Stancu, Giuricici.

Arbitru: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca); asistenţi: Petrică Ionuţ Cîmpeanu (Cluj-Napoca) şi Doru Zamfir (Slatina).

 

 

The post Krausz egalează în prelungiri, ASU Politehnica o lasă pe Pandurii fără succes la Motru și la a 6-a încercare appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*