La 44 de ani, Sorin Cazacu ia două locuri I în finalele Campionatelor Naționale de seniori. Timișoreanul triumfă la +105kg pentru AMEFA Arad, Darius Suiugan și Alin Măranu cu medalii pentru HC Timișoara

Timișoreanul Sorin Cazacu, care în 31 iulie a împlinit 44 de ani, a dominat astăzi competiția categoriei supergrea în finalele Campionatelor Naționale de haltere pentru seniori găzduite săptămâna aceasta la Arad, impunându-se la stilul aruncat dar și la total, în vreme ce la smuls a ratat cu un kilogram alt loc I, performanțe prin care și-a mărit cu atât mai mult neîncăpătorul cabinet cu trofee.

Sorin Cazacu: 2xaur și argint la finalele halterofililor seniori

 

Cazacu a ridicat 135 de kilograme la stilul smuls, cu unul mai puțin decât stelistul Roman, dar a cucerit aurul la stilul aruncat, cu 165 de kilograme, față de cele 163 respectiv 162 ale ocupanților podiumului, cucerind prima poziție și la total, cu 300 de kilograme.

Timișoreanul cu remarcabile performanțe la nivel mondial în powerlifting și-a adjudecat astfel titlul de cel mai bun halterofil senior al României la cea mai mare categorie de vârstă, +105 kilograme, la cinci ani după ce devenea în premieră campion al țării de seniori în această disciplină, în care a mai cucerit și 3 Cupe ale României.

Din anul 2010 legitimat la gruparea de haltere arădeană AMEFA Arad, unde este îndrumat de antrenorul emerit Gheorghe Biriș, Sorin Cazacu – foto jos, pe locul I, are acum în vedere participările la Campionatul Mondial de powerlifting din Suedia, în perioada 3-6 octombrie, respectiv în 11-15 octombrie la Campionatul European de powerlifting la împins din culcat, la Alicante.

Nu doar un timișorean a urcat pe podium la finalele Campionatelor Naționale de haltere pentru seniori, ci și Darius Suiugan, proaspăt intrat la această categorie de vârstă, care a obținut la rândul său nu mai puțin de 3 medalii în cadrul categoriei 69 de kilograme, de argint, una de bronz trecând la stilul aruncat în dreptul colegului său de club de la Haltere Club Timișoara, Alin Măranu, încă nu un senior dar încercându-și forțele între cei mai buni, la 62 de kilograme.

Faza finală a Campionatelor Naționale de haltere rezervate seniorilor a permis conform validării din ședința tehnică a întrecerii alinierea la start a 88 de competitori, concursul derulat începând de marți în complexul Asociației Club Sportiv AMEFA fiind inaugurat prin inițiativa dedicată celor mai mici dintre aspiranți, ”Speranțe Olimpice 2017”, cu 72 de halterofili juniori cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani.

 

The post La 44 de ani, Sorin Cazacu ia două locuri I în finalele Campionatelor Naționale de seniori. Timișoreanul triumfă la +105kg pentru AMEFA Arad, Darius Suiugan și Alin Măranu cu medalii pentru HC Timișoara appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*