La a 74-a aniversare a UTA-ei, vede lumina tiparului ”Mircea Axente – De pe maidanele Aradului în casa campioanei lumii”

Joi, 18 aprilie, 2019 se împlinesc 74 de ani de când baronul Francisc Neuman semna actul de naștere al UTA-ei, dăruind Aradului cea mai frumoasă poveste. De ziua Bătrânei Doamne, toți cei care o iubesc sunt așteptați la Muzeul Județean Arad, din incinta Palatului Cultural (intrarea din Parcul Copiilor), la ora 14:00.

Sărbătoarea din acest an are în program două evenimente.

Primul îi e dedicat unui mare campion. Mijlocașul de odinioară, din a cărui centrare s-a născut golul istoric din meciul cu Feyenoord Rotterdam, din septembrie 1970, și-a cuprins amintirile în cartea ”Mircea Axente – De pe maidanele Aradului în casa campioanei lumii”, semnată de Ionel Costin și Radu Romanescu. Moderată de Florin Coita, întâlnirea îi care ca invitați speciali, pe lângă eroul din paginile cărții, pe Flavius Domide, Ioan Igna și Gyuri Vaczi.

Suporterii utiști sunt apoi invitați să admire mai multe mărturii ale trecutului, strânse sub titulatura ”Fotbalul arădean de la începuturi la consacrare”. Obiectele-document sunt din valoroasa colecție „Iosif Sârbuț”, dar și a familiei unui alt marel campion al UTA-ei de altădată, Andrei Mercea.

0
0

Articolul La a 74-a aniversare a UTA-ei, vede lumina tiparului ”Mircea Axente – De pe maidanele Aradului în casa campioanei lumii” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*