La acest sfârşit de săptămână, “Colinde la Palat”

Manifestările organizate cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă continuă la Ploieşti şi la acest sfârşit de săptămână.
Astfel, astăzi, la ora 17.30, la Sala Europa a Palatului Administrativ va avea loc Concertul de Crăciun al Coralei „Ioan Cristu Danielescu”, intitulat “Colinde la Palat”, care-i va avea în calitate de invitați pe maestrul Horia Moculescu şi Alexandra Velniciuc. Dirijor al corului este maestrul prof. univ. dr. Valentin Gruescu, care celebrează 25 de ani de activitate la pupitrul dirijoral al corului, la pian afându-se Mihai Măniceanu.
De asemenea, mâine, la ora 17.30, pe scena amplasată în faţa Palatului Administrativ este programat un spectacol susținut de elevii Palatului Copiilor din Ploiești.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*