La Aluniş, întreaga suflare a aşezării plânge plecarea la ceruri a unui dascăl care a răspândit lumina cărţii peste 40 de ani

Luiza Rădulescu Pintilie

Astăzi, în ziua marii sărbători creştine a Sfântului Apostol Andrei, cel considerat creştinător al românilor şi ocrotitor al acestei ţări,   în comuna prahoveană Aluniş clopotele vor răsuna nu numai a bucurie, ci şi a zi de doliu.  Profesorul Mihail Stanciu, cel care  predat în şcolile aşezării mai bine de patruzeci de ani, dintre care mai mult de jumătate a fost director, va fi condus pe cel din  ultimă drum. Născut în octombrie 1942 la Săcueni, în Dâmboviţa, a  urmat cursurile Facultăţii de  Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti, în anul 1966 fiind repartizat la Aluniş şi rămânând neîntrerupt la catedră până în 2006, locul  pe care l-a sfinţit cu  priceperea sa de dascăl şi  cu toată trăirea sa de om al locului,  devenind unul dintre acei intelectuali care dau  comunităţii căreia îi aparţin  mai multă forţă şi valoare. S-a căsătorit, în 1968, cu profesoara de Limba Franceză  Dorina  Pantazi, şi  împreună , ca familie de suflet şi familie de vocaţie, şi-au urmat drumul vieţii şi pe cel al carierei. Exigent, dar drept şi corect, profesorul Mihail Stanciu şi-a răsplătit rar elevii cu nota zece  pentru cunoştinţele de geografie, dar cu siguranţă i-a apropiat, cu dreaptă măsură,  pe mulţi dintre cei cărora le-a predat de tainele acestei ştiinţe.  A gospodărit cu grijă şi cu aceeaşi exigenţă  şcoala, transformând-o în ceea ce se cuvine să fie un asemenea lăcaş de educaţie, de formare, de deschidere a drumului pentru generaţii după generaţii de elevi.

Vorbind de curând cu primarul comunei Aluniş,  Cristian Bîgiu, despre oamenii locului, despre respectul pe care li-l poartă pentru vrednicia lor,   amintea de profesorul Mihail Stanciu ca despre unul dintre acei intelectuali  care îmbogăţesc prin ceea ce sunt şi ceea ce fac comunitatea în mijlocul căreia muncesc şi trăiesc. Evocându-i, la rândul său, amintirea profesorul Mihail Stanciu, chiar în aceste zile triste ale stingerii sale din viaţă, actuala directoare a şcolii,  Maria Dumitru,   retrăia emoţia orelor de geografie, în care a aflat de la dascălul Mihail Stanciu atâtea lucruri noi şi de neînchipuit pentru un copil dintr-o şcoală mică, de ţară,  dar  şi faptul că, impresionată de modul în care acesta preda,  s- a  străduit şi a reuşit să obţină în clasa a VIII-a media  maximă. Iar faptul că şi fiul său cel mare a trecut tot  „ pe sub mâna de dascăl” a aceluiaşi priceput şi serios profesor , sau că a avut  onoarea   să urmeze, la conducerea şcolii, unui director care a onorat din plin această misiune o emoţionează până la lacrimi şi o face  pentru totdeauna recunoscătoare unui  asemenea dascăl. Un dascăl care rămâne un model de bun slujitor al şcolii,   dar şi al legăturii sale cu locul şi cu oamenii în mijlocul cărora a trăit, cărora le-a educat copiii şi cărora le-a dat, atunci cînd i-a fost cerută, o povaţă înţeleaptă. Cu siguranţă, cei doi fii au de ce să fie mândri de tatăl lor-,  însuşi traseul lor  pe harta vieţii fiind conturat, în mod cert, de educaţia şi îndrumarea primite  într-o familie de  dascăli. E lăudabil că la rându-le au perseverat   în formarea lor, cel mare absolvind cunoscuta Academie de Studii Economice din Bucureşti şi având un copil care continuă  aceeaşi alegere de  formare  universitară, celălalt  absolvind Facultatea de Medicină Veterinară şi fiind stabilit , în prezent, împreună cu familia, în Anglia.

Dar cu siguranţă sunt mulţi şi elevii care   îşi amintesc de dascălul lor,  aşa cum  în istoria  din ultima jumătate de secol a aşezării profesorul Mihail Stanciu a înscris, ca om, ca dascăl, ca director de şcoală , o pagină luminoasă.

Astăzi, profesorul Mihail Stanciu  va fi condus pe cel din urmă drum pământean, într-o zi de mare însemnătate de sprit şi de credinţă, întocmai cum le-a slujit prin ceea ce a fost şi lasă, ca model, în urma sa. Iar pentru  viaţa unei aşezări este deopotrivă un moment trist, dar şi unul care  se cuvine să îndemne o dată în plus la preţuirea şi neuitarea celor care  devin, cu demnitate, cu pricepere, cu respect faţă de ei   înşişi şi  faţă de cei în mijlocul cărora sunt trăitori, un frumos exemplu de viaţă şi de muncă.  Aşa cum  a devenit, pentru totdeauna, profesorul Mihail Stanciu ! Iar în bulversarea de astăzi a valorilor, e mare nevoie de asemenea modele, cu atât mai mult  în lumea satului românesc- leagăn dintotdeauna de veşnicie, de dăinuire, de devenire.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*