La Breaza, un incendiu a mistuit o casă de vacanţă

F. T.

Trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă s-au deplasat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Breaza, pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de vacanţă, pompierii militari de la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuziono”, fiind anunţaţi despre eveniment prin intermediul Numărului Unic „112”, în jurul orei 1.
incendiu Breaza1În momentul în care salvatorii au ajuns la faţa locului, focul se manifestă violent, iar arderea era generalizată, existând riscul ca flăcările să se extindă atât la o locuinţă învecinată, cât şi la pădurea din apropiere. În plus, faptul că vila era amplasată în pantă a îngreunat intervenţia pompierilor. Până la urmă, s-a reuşit localizarea focului doar la casa de vacanţă, nelocuită, proprietarii acesteia fiind din Bucureşti.
Potrivit unor surse, nu doar situarea imobilului în pantă a făcut ca acesta să ardă în întregime, dar şi faptul că incendiul a fost anunţat târziu.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafta de aproximativ 200 de metri pătraţi, iar ieri dimineața, în jurul orei 10, angajaţi ai ISU Prahova supravegheau zona, dat fiind faptul că încă era mult jar, casa fiind construită în întregime din lemn !
Principala cauza a incendiului se pare că a fost un aparat electrocasnic – televizor – lăsat sub tensiune.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*