La Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – mulţi veniţi, puţini aleşi !

Ana Maxim

În cele două municipii ale județului s-a desfășurat ieri o nouă ediție a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova. Peste 2000 de posturi au fost puse la dispoziția celor interesați, cu studii medii și superioare, dar puțini au dovedit că îndeplinesc condițiile cerute de angajatori. De altfel, şi în Prahova, aşa cum se întâmplă în toată țara, s-a creat un paradox: sunt mii de șomeri, dar locurile de muncă se ocupă cu dificultate. Fenomenul are mai multe explicații: meseriașii pleacă în număr mare peste hotare, tinerii au uneori pretenții exagerate de la angajatori, iar mulți asistați social s-au obișnuit să trăiască din ajutoare sociale și nu fac eforturi reale să se angajeze.

La Ploieşti, 57 agenţi economici au oferit peste 1.500 de posturi, iar la Câmpina – 31 agenţi economici au avut o ofertă ce a cuprins 500 de locuri de muncă. Au fost solicitate persoane cu studii superioare în profesii precum: inginer mecanic, economist, automatist, inginer construcţii de maşini, inginer construcții civile, inginer drumuri şi poduri, inginer proiectant, consilier juridic, director de producţie, specialist achiziţii, consultant recrutare etc. Pentru persoanele cu studii medii au fost prezentate posturi de: operator cablaje auto, muncitori necalificaţi , manipulanţi, lucrători comerciali, vânzători, consilier vânzări, strungar, sudor, lăcătuş, mecanic de locomotivă, brutar etc. Dintre cele 1.256 de persoane participante ieri la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absovenți, au fost selectate în vederea încadrării doar 188 de persoane la Ploiești și 91 de persoane la Câmpina. La Ploiești, evenimentul organizat în sala de conferințe a unui hotel a atras nu doar proaspeți absolvenți de cursuri liceale și universitare, cât și șomeri trecuți de vârsta a doua. În plus, zeci de deținuți din penitenciarele Ploiești și Târgșor care vor fi eliberați în curând au testat ofertele de pe piața muncii.
Tinerii abia plecați de pe băncile liceului au căutat posturi ce corespund profilurilor urmate și nu au avut pretenții salariale mari, în schimb, absolvenții de facultăți au căutat posturi care să vină la pachet și cu venituri atractive. „Am absolvit Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii «Victor Slăvescu» din Ploiești și caut un post în comerț. Aș dori ca programul să fie bun, adică să nu muncesc 12 ore pe zi, iar salariul – decent”, ne-a spus o tânără din Berceni. „Am 59 de ani, sunt șomer din luna iunie și caut un post de lăcătuș. Am lăsat CV-uri și urmează să mă prezint la sediile a două firme pentru interviu. Din păcate nu pot lucra în orice condiții, sufăr de astm”, ne-a precizat un alt vizitator al Bursei de locuri de muncă. Acesta ne-a spus că nu are anumite cerințe legate de venit, ci dorește doar să aibă de lucru. “Am finalizat anul acesta cursurile Facultății de Tehnologia Petrolului și Petrochimie din cadrul UPG Ploiești. Nu am mai lucrat în domeniul pentru care m-am pregătit, dar nu cred că voi găsi din start un post de inginer. Aș putea lucrez, la început, ca laborant sau tehnician, dar am văzut că astfel de locuri sunt limitate. Aș dori un loc de muncă unde să nu fiu subapreciată și nu aș accepta salariul minim pe economie, deoarece am studii superioare”, ne-a precizat Andreea Ghiță.
3-ex3Angajatorii au prezentat o ofertă generoasă şi au plusat cu facilități precum decontarea transportului, cursuri de calificare plătite, prime etc, dar au pretins candidaților seriozitate și chef de muncă. Reprezentanta unei companii franceze cu sucursală în Ploiești oferea ieri posturi persoanelor vorbitoare de limbă franceză care să lucreze într-un call center. „Compania oferă și posibilitatea angajaților de a-și dezvolta cariera. Avem un angajat care, într-un an, a ocupat succesiv trei poziții, iar în prezent este team leader senior, coordonează o echipă de angajați”, ne-a precizat Roxana Anton, specialist resurse umane. „Punem la dispoziție 30 de posturi pentru sudori, lăcătuși, dar și pentru ingineri. Mulți sudori se angajează la noi, dar am observat un fenomen: vor să lucreze o perioadă, să capete experiență și apoi să plece în alte țări din Europa. Și acolo sunt foarte căutați, dar salariile sunt mult mai mari. Dacă în țară pot obține și peste 2.500 de lei, acolo pot primi 2.500 de euro”, ne-a precizat Mircea Pânzariu, director al unei firme cu activitate în domeniul construcțiilor civile și industriale. „Căutăm ingineri mecanici, ingineri chimiști, economiști, dar și muncitori necalificați, strungari, electricieni. Oferim posturi pe perioadă nedeterminată. Decontăm transportul în alte localități, oferim ajutoare financiare dacă angajatul are un eveniment fericit sau o problemă în familie. Cerem seriozitate, iar oamenii se pot califica la locul de muncă”, ne-a precizat Maria Gheorghe, asistent manager în cadrul unei firme ploieștene cu principal obiect de activitate producția și comercializarea materialelor ceramice.

Nu au experiență, dar vor salarii de 4000 de lei

În România, pe piața muncii s-a creat un paradox: deși oferta de locuri de muncă este variată, angajatorii susţin că reușesc cu greu să găsească angajați calificați. Reprezentanții câtorva firme cu care am stat de vorbă pe tema asta ne-au precizat că fenomenul are drept cauze, printre altele, pretențiile exagerate ale unor persoane și atitudinea lor față de muncă. „Este foarte importantă calitatea oamenilor. Am avut candidați care voiau din start salarii de 3000-4000 de lei, alții aveau pretenția să ocupe direct posturi de manageri, deoarece au absolvit o facultate cu profil de management. Însă, ei ar trebui să aibă răbdare, să fie dornici să învețe pentru a-și dezvolta cariera“, ne-a precizat Roxana Anton, specialist resurse umane. „Mulți vor un grad mare de libertate la locul de muncă, dar astăzi procedurile și sistemele de calitate nu permit ca omul să urmeze zicala <<las-o că merge și așa>>. Am observat, de pe altă parte, că aceia care au muncit o vreme în străinătate sunt mai serioși, au învățat să respecte programul, nu încalcă regulile, nu consumă băuturi alcoolice”, ne-a precizat şi Mircea Pânzariu, director al unei firme din Ploiești.
Pe de altă parte, România se confruntă și cu plecarea masivă a meseriașilor și a specialiștilor peste hotare, dar există și un alt fenomen: unii s-au învățat să trăiască din ajutoare sociale și nu le mai dă ghes inima să lucreze. „De ceva vreme ne confruntăm cu o criză a forței de muncă. După cum ați observat, oferta de posturi prezentată la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi este foarte bogată, dar angajatorii sunt îngrijorați că nu-și găsesc oameni pentru posturile vacante. Facem eforturi împreună cu ei să le găsim oameni, nu neapărat calificați în domeniul respectiv. Angajatorii au înțeles că nu mai găsesc oameni calificați, dar pot să-i formeze la locul de muncă, şi le oferă cursuri. Noi promovăm și programul de ucenicie, care le este de foarte mare ajutor, deoarece pot forma tinerii în diverse calificări și îi pot folosi la munca respectivă. Ministerul Muncii a gândit măsuri atractive pentru a veni în sprijinul angajatorilor, s-au modificat subvențiile, dar forța de muncă lipsește şi tot mai mulți tineri pleacă în străinătate. Din păcate, rămâne acest segment de populație care nu este prea doritor de muncă. Încercăm să-i determinăm pe oameni să presteze o activitate prin diferite mijloace, de multe ori apelând şi la anumite constrângeri, inclusiv prin tăierea indemnizațiilor. Noi le eliberăm aceste adeverințe că sunt apți de muncă și își caută locuri de muncă, dar ei chiar trebuie să facă lucrul acesta. Pentru cei dornici de muncă și apți să lucreze putem găsi locuri de muncă. Dar dacă ei nu vor să muncească, indemnizațiile vor fi tăiate”, ne-a precizat Cristina Stoichici, director executiv al AJOFM Prahova.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*